Live

Kuleba: Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă majoră în primele două luni ale anului 2023

Data actualizării: Data publicării:
Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe. Foto: Profimedia Images

Rusia se pregăteşte să organizeze o ofensivă majoră în primele două luni ale anului 2023, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, citat de Ukrinform.

"Capacitatea Rusia de a desfășura o ofensivă de amploare ar putea fi refăcută undeva până la sfârşitul lunii ianuarie, februarie, cred că asta încearcă să facă. În cel mai optimist scenariu [pentru Rusia], luând în considerare mobilizarea, recrutarea pe care au anunţat-o şi antrenarea noilor recruţi şi deplasarea armelor grele în întreaga ţară, cu siguranţă că ei încă mai păstrează speranţa că vor putea să străpungă liniile noastre şi să avanseze mai adânc în Ucraina", a declarat Kuleba, într-o declarație dată reporterilor dintr-un adăpost antiaerian din centrul Kievului.  

Potrivit acestuia, preocuparea imediată a Ucrainei este restabilirea sistemului de electricitate în întreaga ţară, după şase atacuri cu rachete care au fost lansate de Rusia începând cu 10 octombrie 2022. 

"Scopul [Rusiei - n.r.] este de a distruge sistemul energetic ucrainean şi de a lăsa milioane de oameni fără acces la electricitate, apă şi încălzire pe fondul temperaturilor scăzute. Putin speră că, fără energie electrică, apă şi încălzire, ucrainenii vor înceta să mai opună rezistenţă şi vor accepta ultimatumurile ruseşti, dar aceasta este o eroare gravă de calcul. Teroarea rachetelor ruseşti nu va dărâma Ucraina", a subliniat Kuleba. 

În opinia lui Kuleba, conferinţa de ajutorare de la Paris pentru a strânge fonduri de urgenţă pentru ca Ucraina să treacă iarna a fost un "succes uriaş".

Ministrul de Externe ucrainean a recunoscut că Ucraina îşi epuizează stocurile de armament cu o rapiditate alarmantă, în timp ce continuă atacurile cu rachete şi artilerie de ambele părţi. El a făcut un apel nu numai pentru rachete cu rază lungă de acţiune, ci şi pentru artileria de câmp de 155 mm, care este unul dintre pilonii principali ai forţelor terestre ucrainene, atât pentru acţiuni defensive, cât şi ofensive. 

"Avem cea mai mare nevoie de multe  obuziere de 155 mm. Acest război este în mare parte un război de artilerie, iar Rusia încă domină pe câmpul de luptă în ceea ce priveşte cantitatea de tunuri pe care le foloseşte şi numărul de obuze pe care le lansează aceste tunuri", a precizat Kuleba. 

Pentru a ajuta la oprirea ofensivei ruseşti, aşteptate în ianuarie sau februarie, Ucraina are nevoie de armele de 155 mm pentru a distruge ţintele ruseşti din teritoriile ucrainene ocupate, a adăugat Kuleba. 

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fiul miliardarului Warren Buffett ajută Ucraina să-și demineze terenurile agricole. Ministrul Economiei: „Batem la fiecare uşă”

Ce fac „eroii” lui Putin când se întorc de pe frontul din Ucraina. Val de violențe în Rusia, provocat de deținuții care recidivează

Război în Ucraina: vești proaste pentru Kiev, oriunde s-ar uita pe linia frontului. Dar și Rusia este sub presiune

Opoziția din Germania îl acuză pe Olaf Scholz că a contribuit la „propaganda” Kremlinului prin discuția cu Putin

Partenerii noștri