Live

Kremlinul amenință compania britanică BAE Systems: Baza din Ucraina devine o ţintă pentru armata rusă

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a reacționat vineri la decizia contractorului britanic din domeniul apărării, BAE Systems, de a face afaceri în Ucraina, și a amenințat că cei care produc arme folosite împotriva Rusiei devin ţinte pentru armata Moscovei, relatează Reuters.

BAE Systems, cea mai mare companie britanică din domeniul apărării, a anunţat joi că a înfiinţat o unitate în Ucraina şi a semnat acorduri cu guvernul pentru a spori aprovizionarea Kievului cu arme şi echipamente, potrivit News.ro. 

Întrebat despre această decizie a BAE Systems, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Bineînţeles, orice facilităţi pentru producerea de arme, mai ales dacă aceste arme trag asupra noastră, devin obiecte de atenţie specială pentru armata noastră”.

Mişcarea companiei britanice nu va influenţa cursul conflictului din Ucraina şi nici nu va contribui la reducerea ostilităţilor, a adăugat el.

BAE a spus că această drecizie de a lucra direct cu Kievul îi poate aduce potenţiali parteneri pentru un plan de a produce în cele din urmă tunuri uşoare de 105 mm în Ucraina şi pentru a înţelege mai bine cerinţele de apărare ale Ucrainei.

Compania a fabricat o mare parte din echipamentele furnizate Ucrainei de Marea Britanie şi de alte guverne.

Marea Britanie este un furnizor cheie în domeniul apărării pentru Ucraina, iar în luna mai a devenit prima ţară care a început să furnizeze Kievului rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune.

În condiţiile în care războiul se prelungeşte şi cererea de arme creşte, companiile occidentale din domeniul apărării au pus în balanţă oportunităţile de a fabrica arme în Ucraina cu posibilele riscuri de securitate, a relatat Reuters în luna iunie.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri