Live

Kievul anunţă că alte trei colete suspecte adresate diplomaţilor ucraineni au fost confiscate în Spania

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Poliţia spaniolă a confiscat alte trei colete suspecte adresate diplomaţilor ucraineni la un oficiu poştal, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, informează Agerpres.

Numărul total de ameninţări la adresa instituţiilor diplomatice ucrainene din străinatate a ajuns astfel la 21 de cazuri, indică purtătorul de cuvânt citat.

"Poliţia spaniolă a confiscat la oficiul poştal trei plicuri cu ceea ce se crede că sunt ochi de animale, care au fost adresate Ambasadei Ucrainei din Madrid, Consulatului General ucrainean din Barcelona şi Consulatului ucrainean din Malaga", a declarat Nikolenko, adăugând că poliţia spaniolă cercetează toate aceste cazuri.

"În total, avem deja 21 de cazuri de ameninţări la adresa ambasadelor ucrainene din 12 ţări", a spus el.

Purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean a reamintit o recentă declaraţie a şefului diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, care a spus că astfel de acte nu îi vor intimida pe diplomaţii ucraineni.

Colete însângerate conţinând ochi de animale au ajuns săptămâna trecută la ambasade ucrainene din mai multe ţări. Înainte de aceasta, o serie de scrisori-capcană au fost trimise mai multor instituţii din Spania, într-unul din cazuri un agent de securitate fiind rănit la mână.

Există suspiciuni că aceste incidente au legătură cu invazia Rusiei în plină desfăşurare în prezent în Ucraina, notează DPA.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un pensionar în vârstă de 74 de ani a fost arestat în cazul scrisorilor-capcană din Spania

„Rusia este pregătită să folosească teroriști”. Cum s-au implicat serviciile secrete ruse în operațiunea scrisorilor-capcană din Spania

Kuleba: 17 scrisori cu explozibili sau ochi de animale au fost trimise ambasadelor ucrainene din Europa

Mai multe baze militare americane au primit prin poștă colete cu materiale explozive

Partenerii noștri