Live

Jurnalist AFP ucis de ruși în Ucraina. Franța deschide anchetă pentru crimă de război

Data publicării:
Jurnalistul AFP Arman Soldin, ucis pe frontul din Ucraina. Foto: Profimedia

O anchetă cu privire la o crimă de război a fost deschisă miercuri, după ce Arman Soldin, jurnalist AFP, a fost ucis, în urma unui atac cu rachete al rușilor, în apropiere de Bahmut, în estul Ucrainei, anunţă Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT), relatează AFP, potrivit News.ro.

Această anchetă - încredinţată jandarmilor de la Oficiul Central de luptă împotriva crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război (OCLCH) - vizează să stabilească circumstanţele morţii jurnalistului.

OCLCH pregătea o echipă care să se ducă la locul dramei, potrivit unei surse apropiate dosarului. Arman Soldin, un jurnalist francez născut la Sarajevo, coordonatorul video al AFP în Ucraina, a fost ucis marţi, la vârsta de 32 de ani, într-o salvă de rachete de tip Grad.

El făcea parte dintr-o echipă de cinci reporteri AFP care însoţea militari ucraineni pe frontul cel mai activ în război, în apropiere de Ceasiv Iar, o localitate ucraineană situată în apropiere de Bahmut, vizată zilnic de către forţe ruse. Salva de rachete de tip Grad care l-a atins a fost trasă către ora locală 16.30 (şi ora României). Jurnalistul a fost atins în timp ce se culca la pământ pentru a încerca să se protejeze. Restul echipei AFP a scăpat teafără.

Parchetul Naţional francez Antiterorist este competent în domeniul crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război. Începând din 2022, PNAT a deschis cel puţin şapte anchete cu privire la posibile crime de război, comise în principal în februarie şi martie 2022, împotriva unor francezi.

Între aceşti francezi se află Pierre Zakrzewski, un cameraman francezo-irlandez de la Fox News, ucis la 14 martie 2022 la Horenka, la nord-vest de Kiev, într-un atac asupra vehiculului la bordul căruia se afla, şi Frédéric Leclerc-Imhoff, un jurnalist BFMTV, ucis la 30 mai, în timp ce urmărea o misiune umanitară în estul Ucrainei.

Un procuror francez s-a dus, de la 12 la 16 septembrie, în regiunea Kiev, însoţit de o echipă de la PNAT, OCLCH şi Institutul de Cercetare Criminalistică al Jandarmeriei Naţionale franceze (IRCGN).

Arman Soldin este cel puţin al 11-lea reporter, fixer sau şofer de jurnalişti ucis în Ucraina de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie 2022, potrivit unui bilanţ realizat de către organizaţiile nonguvernamentale (ONG) specializate RSF şi CPJ.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri