Josep Borrell: Sârbii şi kosovarii să dezamorseze tensiunile „imediat şi necondiţionat”
Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, le-a cerut marţi sârbilor şi kosovarilor să „dezamorseze tensiunile imediat şi necondiţionat”, după ciocnirile violente din nordul Kosovo soldate cu 30 de răniţi din rândul Forţei internaţionale de pace din Kosovo (KFOR, aflată sub comandament NATO).
Statele membre UE „discută despre posibile măsuri de luat dacă părţile continuă să se opună măsurilor propuse în vederea unei detensionări”, a declarat Josep Borrell la Bruxelles, după convorbiri telefonice cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi cu premierul kosovar Albin Kurti, scrie Agerpres, preluând AFP.
Înaltul demnitar european le-a cerut autorităţilor din Kosovo să suspende operaţiunile poliţiei în zona clădirilor municipale din nordul Kosovo şi manifestanţilor sârbi să se retragă.
Proteste violente în nordul Kosovo
Aproximativ 30 de membri ai KFOR au fost răniţi luni în timpul confruntărilor cu manifestanţi sârbi, care cer plecarea primarilor de etnie albaneză. Belgradul a evocat zeci de răniţi în rândul demonstranţilor.
Numeroşi membri ai comunităţii sârbe, majoritară în patru oraşe din nordul Kosovo, nu recunosc autoritatea Pristinei şi sunt fideli Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, ceea ce a dus la alegerea de primari de etnie albaneză cu o rată de participare de sub 3,5%.
Aceşti edili au fost puşi în funcţie săptămâna trecută de către guvernul kosovar condus de Albin Kurti, sfidând apelurile la reţinere lansate de Uniunea Europeană şi SUA.
Alegeri locale boicotate
Luni, la Zvecan, manifestanţii sârbi au fost într-o primă fază respinşi de forţele kosovare, care au făcut uz de gaze lacrimogene. Ulterior, KFOR a încercat să separe cele două părţi, înainte de a dispersa mulţimea.
Manifestanţii au replicat lansând pietre şi sticle incendiare în direcţia militarilor KFOR.
Uniunea Europeană sprijină „ferm” KFOR „în îndeplinirea mandatului său, în interesul păcii şi stabilităţii în Kosovo”, a declarat Josep Borrell, care a adăugat că UE condamnă în termenii cei mai fermi violenţele din ultimele zile din nordul Kosovo contra civililor, presei, forţelor de ordine şi trupelor KFOR.
„Aceste violenţe sunt total inacceptabile şi conduc la o situaţie extrem de periculoasă. Există deja destulă violenţă în Europa astăzi. Nu ne putem permite un nou conflict”, a adăugat şeful diplomaţiei europene.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News