Jordan Bardella spune că nu ar lăsa Rusia să „absoarbă” Ucraina dacă ar deveni prim-ministru al Franței
Liderul extremei drepte franceze, Jordan Bardella, a făcut clarificări în privința poziției sale față de războiul din Ucraina și față de ajutorul oferit de Franța acestei țări, în contextul în care au apărut temeri că un posibil nou guvern format de partidul RN ar putea să oprească ajutorul pentru Ucraina și să se alinieze Kremlinului, cunoscute fiind relațiile lui Marine Le Pen cu Rusia. Bardella spus că nu se pune problema ca Rusia să fie lăsată să „absoarbă” Ucraina dar că Franța nu trebuie să trimită nici trupe, nici rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina, pentru a evita intrarea într-o situație de cobeligeranță.
„Poziţia mea este foarte simplă faţă de acest conflict (...) Nu s-a schimbat niciodată. Este cea de a sprijini Ucraina şi de a evita o escaladare cu Rusia care este, vă reamintesc, o putere nucleară”, a declarat el în cadrul unei dezbateri televizate cu actualul premier, Gabriel Attal, şi candidatul de stânga, Olivier Faure.
Jordan Bardella, al cărui partid este marele favorit la alegerile din 30 iunie şi 7 iulie, a spus că trimiterea de trupe franceze în Ucraina ar reprezenta „un risc de cobeligeranţă, deci un risc de escaladare în ce priveşte o putere (...) nucleară”.
În opinia sa, această poziţie izolează Franţa şi faţă de partenerii săi europeni. „Există multe ţări europene care, tocmai, nu doresc ca soldaţii lor să fie trimişi în Ucraina”, a declarat el.
„Sunt, de asemenea, împotriva trimiterii de rachete cu rază lungă de acţiune care ar putea, de exemplu, să lovească direct teritoriul rus şi să pună Franţa şi francezii într-o situaţie de cobeligeranţă”, a continuat el.
Olivier Faure, candidatul socialist, s-a declarat, dimpotrivă, în favoarea trimiterii de rachete „dacă este vorba despre rachete care fac posibilă ţintirea infrastructurilor de pe teritoriul rus servind la bombardarea teritoriului ucrainean”.
„Această poveste nu este doar a ucrainenilor, este şi a noastră. Pentru că frontierele de acolo sunt cele ale libertăţii, ale Europei”, a mai declarat el.
La rândul său, Gabriel Attal, candidatul partidului preşedintelui Emmanuel Macron, a reiterat că este necesar să îi susţinem pe ucraineni atât „pentru că ei apără valori care sunt ale noastre: democraţia, libertatea, dar şi pentru că sprijinindu-i, îi apărăm pe francezi şi viaţa lor de zi cu zi”.
„Dacă acest război s-ar încheia pentru că Rusia a câştigat în ce priveşte Ucraina, ar fi teribil şi în viaţa de zi cu zi a francezilor”, a avertizat el, arătând spre inflaţia „care ar exploda şi mai mult” şi „un val migrator foarte important în Europa”.
Premierul a revenit şi asupra comentariilor făcute de personajul de frunte al extremei drepte, Marine Le Pen, care pare să fi pus sub semnul întrebării calitatea preşedintelui Macron de şef al forţelor armate.
„Mesajul transmis de Marine Le Pen este clar: dacă Rassemblement National va câştiga aceste alegeri, ar exista o formă de dispută între premier şi preşedintele ţării pentru a şti cine are rolul de şef al armatei”, a insistat el.
„Este un mesaj transmis puterilor mondiale, lumii întregi, care este un mesaj foarte grav pentru securitatea francezilor şi pentru supravieţuire”, a mai afirmat Gabriel Attal.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News