Live

Joe Biden reafirmă sprijinul pentru soluția celor două state în conflictul israelo-palestinian. SUA vor „o pace stabilă negociată”

Data publicării:
Joe Biden la întâlnirea cu Yair Lapid. Foto: Profimedia

Președintele american Joe Biden a reafirmat joi sprijinul Statelor Unite pentru soluția celor două state în conflictul israelo-palestinian, care durează de decenii, scrie Reuters. Liderul de la Casa Albă a făcut această declarație în timpul vizitei pe care o întreprinde în Israel și cu doar o zi înainte de o întâlnire programată cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, care va avea loc la Bethlehem.

Vizita lui Joe Biden este privită cu scepticism de palestinieni, care se plâng că îngrijorările lor privind autodeterminarea și construirea de așezări în Cisiordania ocupată sunt ignorate din cauza dorinței de a rezolva aranjamentele Israelului cu țările arabe în privința securității regionale.

De asemenea, ei spun că Washingtonul nu și-a îndeplinit promisiunea de a redeschide consulatul pentru palestinieni din Ierusalim, închis de fostul președinte Donald Trump în 2019.

Într-o declarație după o întâlnire cu premierul israelian Yair Lapid, Joe Biden a afirmat că Statele Unite vor să vadă „o pace stabilă negociată între statul Israel și poporul palestinian”.

„Israel trebuie să rămână un stat evreu independent și democratic”, a declarat Joe Biden.

„Cel mai bun mod pentru a realiza acest lucru rămâne soluția celor două state, pentru două popoare, ambele având rădăcini adânci pe acest pământ, care să trăiască alături în pace și securitate”, a mai adăugat președintele SUA.

Totuși, el nu a dat detalii și nu a vorbit despre reluarea procesului blocat de a ajunge la o înțelegere între cele două părți.

Soluția celor două state - un stat palestinian independent alături de actualul stat israelian - este de mult timp soluția preferată de comunitatea internațională, dar realizarea ei pare o perspectivă din ce în ce mai îndepărtată, din cauza opoziției majorității clasei politice din Israel.

Premierul israelian Yair Lapid, liderul partidului Yesh Atid (de centru), a susținut poziția lui Biden, spunând: „Soluția celor două state este garanția pentru un stat stat israelian puternic și democratic, cu o majoritate evreiască”.

Însă alegerile din Israel din luna noiembrie și sprijinul scăzut pentru a opri extinderea așezărilor pe teritoriul Cisiordaniei, pe care palestinienii și-l doresc pentru un viitor stat, fac ca perspectivele pentru o astfel de înțelegere să fie îndepărtate.

Bassam al-Salhe, membru al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, i-a cerut lui Mahmoud Abbas să anuleze întâlnirea cu Joe Biden.

„Prin sprijinul continuu față de ocupație și complicitate la planurile ei și prin lupta continuă împotriva mișcării interaționale de solidaritate cu poporul palestinian, Statele Unite reprezintă un prim obstacol pentru libertatea Palestinei”, a declarat Bassam al-Salhe.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un lider al manifestaţiilor pro-palestiniene din universitățile americane a fost arestat. Trump: „Vor fi multe alte arestări”

Emisarul SUA în Fâșia Gaza anunță când va putea fi încheiat un acord privind eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas

Trump: Ucraina nu poate supravieţui fără ajutorul SUA. S-ar putea să nu supravieţuiască oricum

Israelul anunţă că întrerupe furnizarea energiei electrice către Fâșia Gaza

Partenerii noștri