Live

Joe Biden a vorbit pentru prima oară deschis despre procesul de impeachment al predecesorului său

Data publicării:
Președintele Statelor Unite, Joe Biden. Foto: Getty Images

Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit pentru prima oară deschis despre punerea sub acuzare a predecesorului său și despre șansele de reușită ale procesului din Senat pentru o condamnare a lui Donald Trump. Într-un scurt interviu pentru CNN, președintele Biden spune că procesul „trebuie să aibă loc”.

Luni, președintele Statelor Unite a vorbit explicit despre punerea sub acuzare a lui Trump, fiind primele sale comentarii pe subiect după ce mai multă vreme s-a ferit să se refere la situație – „Eu sunt de părere că procesul trebuie să aibă loc”, a declarat el.

Biden a spus și că este conștient de faptul că procesul lui Trump ar putea să afecteze activitatea Senatului în ce privește numirile pentru cabinetul său sau prioritățile sale legislative, însă a adăugat că „efectul ar fi chiar mai rău dacă procesul nu ar avea loc”.

Biden a mai spus că deznodământul ar fi fost diferit dacă Trump ar mai fi fost în funcție și că nu crede că democrații vor putea convinge 17 senatori republicani să voteze pentru condamnare.

„Senatul s-a schimbat de când am fost eu acolo ultima oară, însă nu s-a schimbat așa de mult”, a spus Biden sugerând că partizanatul dur din politica americană este principalul obstacol în fața unei potențiale condamnări a fostului președinte.

Luni, Camera Reprezentanților a declanșat formal procedurile pentru organizarea procesului de impeachment din Senat. Donald Trump este primul președinte din istoria SUA care este pus sub acuzare de două ori și primul al cărui proces se desfășoară după părăsirea funcției.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri