Joe Biden a vorbit din nou despre „genocidul armean”, la 107 ani de la masacrul din 1915
Preşedintele american Joe Biden a folosit din nou termenul genocid pentru a descrie moartea a un milion şi jumătate de armeni masacraţi de Imperiul Otoman în 1915, la un an după o primă recunoaştere care a provocat furia Turciei.
„Astăzi ne amintim de milionul şi jumătate de armeni care au fost deportaţi, masacraţi sau au mărşăluit spre propria moarte într-o campanie de exterminare şi deplângem pierderea tragică a atâtor vieţi”, a spus Joe Biden duminică într-un comunicat, cu prilejul comemorării genocidului armean.
„Pe 24 aprilie 1915, autorităţile otomane au arestat intelectuali şi lideri armeni la Constantinopol. Astfel a început genocidul armean, una din cele mai grave atrocităţi în masă ale secolului al XX-lea”, a mai spus preşedintele SUA, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Joe Biden a folosit recent termenul de genocid pentru a se referi la situaţia din Ucraina, acuzându-l pe omologul rus Vladimir Putin că încearcă „pur şi simplu să şteargă ideea de a fi ucrainean”.
Armenii estimează că un milion şi jumătate de conaţionali au fost ucişi sistematic în timpul primului război mondial de trupele Imperiului Otoman.
Turcia, rezultată din dezmembrarea imperiului în 1920, recunoaşte masacrele, dar respinge termenul de genocid şi vorbeşte despre un război civil în Anatolia, dublat de foamete, în care au murit între 300.000 şi 500.000 de armeni şi tot atâţia turci.
Preşedintele Biden a supărat Ankara anul trecut, fiind primul preşedinte al SUA în exerciţiu care a descris acest masacru drept genocid. El l-a informat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan despre intenţiile sale cu o zi înainte de a face anunţul, pentru a limita nemulţumirea acestui aliat NATO.
Recep Tayyip Erdogan a afirmat apoi că această recunoaştere este nefondată şi distructivă şi a avertizat că Washingtonul riscă să piardă un stat prieten în această regiune cheie. Relaţiile dintre cele două ţări s-au relaxat apoi treptat în cursul anului, preşedintele turc salutând chiar o „nouă eră” în relaţiile dintre Ankara şi Washington în luna iunie, în timpul unei întâlniri cu omologul american.
În martie, Joe Biden şi Recep Tayyip Erdogan au discutat despre medierea Turciei în războiul din Ucraina.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News