Joe Biden a trimis oficiali în Arabia Saudită pentru a solicita creșterea producției de petrol
Casa Albă a confirmat că a trimis doi oficiali în Arabia Saudită pentru a discuta despre creşterea producţiei de petrol, într-un moment în care tensiunile dintre Kiev şi Moscova ameninţă să ducă la o creştere a preţurilor la energie, scrie Business Insider.
Preşedintele american Joe Biden a avertizat joi că un conflict armat între Ucraina şi Rusia „ne poate afecta preţurile la energie” şi Statele Unite „iau măsuri active în ceea ce priveşte atenuarea presiunilor exercitate de pieţele energetice”.
Miercuri, Brett McGurk, coordonatorul diviziei pentru Orientul Mijlociu din cadrul Consiliului Naţional de Securitate din SUA, şi Amos Hochstein, trimis al Departamentului de Stat pentru energie, s-au întâlnit cu mai mulţi oficiali saudiţi în Riyadh, unde au discutat pe baza rezervelor de petrol ale Arabiei Saudite.
Totuşi, autorităţile saudite sunt reticente când vine vorba de majorarea producţiei, în vreme ce o asemenea decizie ar putea înfuria Rusia, care face parte de asemenea din alianţa ţărilor producătoare de petrol OPEC+.
Călătoria efectuată de McGurk şi Hochstein vine în urma unei discuţii purtate pe 9 februarie între Biden şi Regele Salman al Arabiei Saudite, liderii vorbind despre „asigurarea stabilităţii rezervelor globale de energie”, se arată într-un document publicat de Casa Albă.
Arabia Saudită este al treilea cel mai mare producător mondial de ţiţei după Rusia şi Statele Unite, iar Casa Albă oferă semne conform cărora ar dori ca Riyadhul să acopere o parte din golul produs de Kremlin, în cazul în care armata rusă va deschide într-un final focul împotriva forţelor ucrainene.
Analiştii estimează că preţurile la energie ar putea creşte dacă Rusia s-ar confrunta cu o serie severă de sancţiuni, ca urmare a unui atac împotriva Ucrainei, în condiţiile în care Rusia ar întâmpina probleme privind procesele de export.
În ultimele luni, Rusia a masat aproape 170.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina, în timp ce guvernul american a avertizat că invazia este iminentă. Marţi, Rusia a anunţat că îşi va retrage o parte din trupele staţionate lângă frontieră, însă SUA, NATO şi Ucraina şi-au exprimat scepticismul cu privire la decizia liderilor ruşi.
De altfel, un oficial american a declarat miercuri că Rusia a trimis încă 7.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina.
La o oră şi jumătate de la începutul şedinţei de tranzacţionare de astăzi de pe Wall Street, indicii S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq scădeau cu 1,4%, 1,3%, respectiv 1,7% pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News