Live

Joe Biden a spus că nu promovează independența Taiwanului, după o declarație a sa care sugera că statul este independent

Data publicării:
Președintele american Joe Biden. Foto: Profimedia

Preşedintele Joe Biden a asigurat marţi că nu doreşte să încurajeze independenţa Taiwanului, pentru a clarifica noi afirmaţii care ar fi putut constitui o abatere de la poziţia tradiţională a Statelor Unite cu privire la insula revendicată de China, transmite AFP.

Întrebat de jurnalişti, în timpul unei deplasări în statul New Hampshire, despre posibile progrese înregistrate în chestiunea Taiwanului în timpul summit-ului virtual de luni cu omologul chinez Xi Jinping, preşedintele american a răspuns afirmativ. „Da. Am precizat foarte clar că sprijinim Actul privind relaţiile cu Taiwanul şi asta-i tot”.

Actul privind relaţiile cu Taiwanul este legea adoptată în 1979 de Congresul SUA ce guvernează politica americană în acest domeniu. Documentul prevede că Washingtonul se angajează să recunoască „o singură Chină”, oferind în acelaşi timp arme Taiwanului pentru a se apăra.

Preşedintele Joe Biden a adăugat, părând că vorbeşte despre Taiwan: „Este independent. Ia propriile decizii”. Această formulare riscă să enerveze Beijingul, deoarece preşedintele Xi Jinping tocmai a avertizat în timpul întâlnirii lor virtuale că a acţiona pentru independenţa insulei înseamnă „să te joci cu focul”.

„Nu promovăm independenţa. Îi încurajăm să facă exact ceea ce prevede Actul privind relaţiile cu Taiwanul”, a clarificat apoi preşedintele SUA. „Am spus că ei trebuie să ia decizii cu privire la Taiwan, nu noi”.

Preşedintele Joe Biden a asigurat încă o dată că Statele Unite nu intenţionează „deloc să îşi schimbe politica”.

Luni seara, el a avertizat că Washingtonul se opune cu fermitate oricărei încercări unilaterale de a schimba status quo-ul sau de a submina pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, o exprimare care se poate adresa la fel de bine şi liderilor taiwanezi.

Liderul de la Casa Albă a creat deja probleme în octombrie, când a afirmat că Washingtonul are un „angajament” de a apăra militar Taipeiul în cazul unui atac din partea Beijingului, părând să renunţe astfel la tradiţionala „ambiguitate strategică” a Statelor Unite în acest dosar.

Conform acestei politici, SUA nu au precizat niciodată dacă vor interveni în cazul invadării insulei de către Beijing, o modalitate de a menţine pacea şi de a-i descuraja pe liderii taiwanezi să îşi proclame independenţa în mod oficial. Ulterior, Casa Albă a revenit asupra acestei declaraţii şi a dat asigurări că nu există nicio schimbare de strategie pe acest dosar.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Chinezii susțin că au creat o armă cu unde electromagnetice, similară cu Steaua Morții din „Războiul stelelor”

China cere Franţei să împingă Comisia Europeană către o soluţie convenabilă pentru comerţul cu vehiculele electrice

Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu. Mesajul transmis Rusiei

Putin și Xi Jinping își flexează mușchii pe coperta celui mai nou calendar FSB. Lunile anului, ilustrate cu războiul din Ucraina

Partenerii noștri