Live

Joe Biden a clarificat că nu susține schimbarea lui Vladimir Putin de la conducerea Rusiei

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

La o zi după ce afirmase că Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat duminică presei că nu doreşte o schimbare de regim în Rusia, transmite dpa.

La ieşirea de la slujba de la biserica din Washington unde mersese, înainte de a urca în maşină, Biden a fost întrebat de un reporter din grupul care îl urmărea dacă vrea ca „Putin să fie răsturnat”. Răspunsul a fost „nu”, transmite Agerpres.

Sâmbătă, Biden susţinuse că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, „nu poate rămâne la putere" - o declaraţie care a fost interpretată ca o schimbare de direcţie a politicii externe americane.

Casa Albă a încercat ulterior să explice că nu a fost vorba de un apel direct la răsturnarea de la putere a lui Putin şi că Biden a vrut de fapt să spună că liderul de la Kremlin „nu poate fi lăsat să îşi exercite puterea asupra ţărilor vecine sau a regiunii".

Preşedinţia Rusiei a criticat, sâmbătă seară, afirmaţiile făcute în capitala Poloniei de preşedintele SUA, subliniind că nu decide liderul de la Washington cine conduce Rusia.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Partenerii noștri