Japonia va deversa în mare peste un milion de tone de apă de la Fukushima. Decizia a stârnit numeroase critici
La mai bine de un deceniu de la dezastrul nuclear de la Fukushima, peste un milion de tone de apă provenită de la centrală vor fi devărsate în ocean printr-un tunel subacvatic, a anunțat miercuri operatorul centralei din nord-estul Japoniei. Decizia este criticată de țările vecine, inclusiv de China, de grupurile de mediu și de pescarii locali, care se opun de ani de zile.
Guvernul japonez a decis în aprilie să deverseze în ocean, începând din 2023, această apă rezultată din ploi, ape subterane sau injectări necesare pentru răcirea nucleelor reactoarelor nucleare care s-au topit după giganticul tsunami din 11 martie 2011.
Japonia a pus astfel capăt celor şapte ani de dezbateri cu privire la modul de a scăpa de aceste 1,27 milioane de tone de apă contaminată, depozitate în peste o mie de cisterne pe locul centralei, promiţând că apa "va fi tratată în prealabil" şi că măsuri vor fi luate pentru a împiedica acest lucru să afecteze reputaţia regiunii.
Apa care va fi deversată a fost filtrată de mai multe ori pentru a elimina majoritatea substanţelor radioactive (radionuclizi), dar nu şi de tritiu, care nu poate fi îndepărtat cu tehnicile actuale, scrie Agerpres.
Decizia Japoniei a stârnit numeroase critici
Decizia este criticată de țările vecine, inclusiv de China, de grupurile de mediu și de pescarii locali, care se opun de ani de zile, temându-se că acest lucru va afecta în continuare imaginea produselor lor în rândul consumatorilor.
Apa va fi transportată printr-o conductă subacvatică cu un diametru de 2,5 metri care se întinde pe aproximativ un kilometru în ocean, a anunţat miercuri Tepco, operatorul centralei, adăugând că construcţia acesteia ar trebui să înceapă până în martie anul viitor.
Utilizarea unui astfel de dispozitiv ar trebui să împiedice revenirea apei către coastă, a declarat Akira Ono, directorul filialei Tepco responsabilă cu dezmembrarea centralei, care a anunţat, de asemenea, că doreşte să "explice în detaliu măsurile de securitate" şi cele luate "pentru a evita deteriorarea reputaţiei" pescuitului şi a altor activităţi din regiune.
Într-un comunicat, Tepco a declarat că este gata să plătească despăgubiri pentru eventualele pagube cauzate de deversarea apei.
Operatorul a mai spus că este deschis inspecţiilor din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care în aprilie a salutat decizia guvernului japonez de a deversa apa în ocean.
La începutul anului 2020, experţi delegaţi de guvern au recomandat, de asemenea, această soluţie, o practică deja existentă în Japonia şi în străinătate cu privire la instalaţiile nucleare active.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News