Japonia: Este inacceptabilă decizia Rusiei de a renunța la negocierile pentru semnarea unui tratat de pace oficial
Premierul Japoniei a declarat că decizia Rusiei de a abandona negocierile pentru un tratat de pace oficial între cele două ţări este "inacceptabilă".
"Această situaţie este (de fapt) rezultatul agresiunii ruse în Ucraina", a declarat premierul japonez, Fumio Kishida, în parlamentul de la Tokyo.
"Tentativa (rusă) de a muta această problemă asupra relaţiilor dintre Japonia şi Rusia este extrem de nejustificată şi absolut inacceptabilă", a adăugat el.
Japonia "protestează ferm", a adăugat prim-ministrul nipon, condamnând încă o dată Rusia pentru acţiunile sale în Ucraina care "schimbă statu-quo-ul prin forţă, în mod unilateral".
Japonia s-a alăturat ţărilor occidentale în ultimele săptămâni impunând sancţiuni economice Moscovei pentru ofensiva sa din Ucraina, lansată la 24 februarie. Japonia a luat măsuri pentru a revoca statutul comercial al Rusiei de "națiune cea mai favorizată", a declarat Kishida săptămâna trecută. El a numit, de asemenea, invazia în Ucraina o "atrocitate istorică" și a spus că Japonia va continua să colaboreze îndeaproape cu liderii G7 pentru a întări sancțiunile financiare împotriva Rusiei.
Rusia a anunțat luni că renunță la discuțiile cu Japonia pentru semnarea unui tratat de pace oficial, Moscova fiind deranjată de faptul că guvernul nipon s-a alăturat sancțiunilor occidentale impuse Rusiei pentru invazia din Ucraina, relatează BBC.
Având în vedere "natura evident neprietenoasă" a restricțiilor unilaterale impuse de Japonia Rusiei în legătură cu situația din Ucraina, "partea rusă nu intenționează, în circumstanțele actuale, să continue negocierile cu Japonia pentru un tratat de pace, deoarece este imposibil să discutăm despre semnarea unui document fundamental privind relațiile bilaterale cu un stat care adoptă o poziție vădit neprietenoasă de natură să dăuneze intereselor țării noastre", arată într-un comunicat MAE rus.
În plus, Moscova a decis să nu mai permită călătoriile fără vize ale cetățenilor niponi, un regim ce era în vigoare din 1991, în baza unui acord între cele două țări. De asemenea, Moscova nu va mai permite șederea prelungită a foștilor rezidenți japonezi din Kurilele de Sud în fostele lor locuri de reședință.
Ministerul rus de Externe a declarat că îngheață și discuțiile privind proiectele economice comune din aceste insule.
Insulele vulcanice în cauză, situate între Marea Ohotsk şi Oceanul Pacific, sunt numite Kurile de Sud de către Rusia şi Teritoriile de Nord de către Japonia. Au fost cucerite de armata sovietică în 1945 şi de atunci nu au mai fost restituite Japoniei. Tokyo consideră cele patru insule în dispută, cu o populaţie de 20.000 de locuitori, drept "parte integrantă a teritoriului Japoniei".
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News