Live

Jair Bolsonaro a avut un certificat fals de vaccinare împotriva Covid-19

Data publicării:
Jair Bolsonaro a criticat încontinuu vaccinurile anti-Covid-19. FOTO: Profimedia Images

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a beneficiat de un certificat „fals” de vaccinare împotriva COVID-19, transmite AFP, citată de Agerpres.

În ancheta sa, controlorul Braziliei subliniază neconcordanţe între documente ale Ministerului brazilian al Sănătăţii şi carnetul de vaccinare al lui Bolsonaro, care indică faptul că fostului şef de stat i s-a administrat o doză de vaccin împotriva COVID-19 la Sao Paulo în iulie 2022.

Astfel, „referitor la vaccinarea efectuată la Sao Paulo - singurul document care figurează în carnetul de vaccinare al fostului preşedinte - (...) concluzia este că vorbim despre o fraudă a sistemului de înregistrare a vaccinărilor împotriva COVID-19”, a declarat organul de control într-un comunicat.

Ancheta concluzionează că certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 de care a beneficiat Bolsonaro este „fals”.

Ea recomandă, însă, închiderea dosarului „din lipsa unor probe suficiente” pentru a-i găsi pe responsabili, după ce a constatat că numeroşi fucnţionari puteau introduce date false, având acces la sistemul informatic de vaccinare.

Această anchetă a urmărit în special să stabilească dacă funcţionari federali au falsificat carnetul de vaccinare al lui Bolsonaro.

În timpul mandatului său (2019-2022), liderul de extremă dreapta a criticat încontinuu vaccinurile anti-COVID-19, insistând că nu intenţionează să se imunizeze împotriva pandemiei care a făcut peste 700.000 de morţi în Brazilia. De altfel, ulterior el a recunoscut că nu s-a vaccinat, mai scrie AFP.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai grav accident din Brazilia din ultimii 17 ani: zeci de oameni au murit, după ce un autocar a fost lovit de un camion

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Partenerii noștri