Live

Italia vrea să organizeze un summit extraordinar G20 privind criza din Afganistan

Data publicării:
Vedere generală cu începutul reuniunii miniștrilor de externe și de dezvoltare ai statelor membre G20 la summitul de la Matera. Sursă foto: Profimedia Images

Italia, ţara care deţine în prezent preşedinţia G20, vrea să organizeze un „summit ad hoc”, în cadrul acestui forum, privind criza din Afganistan, a anunţat marţi ministrul italian de externe Luigi Di Maio.

„Lucrăm la ipoteza unui summit ad-hoc pentru a promova o dezbatere aprofundată asupra Afganistanului”, a declarat Di Maio în timpul unei audieri în Parlament.

Marți are loc și summit-ul G7 pe aceeași temă, un forum din care nu fac parte China şi Rusia, însă al cărui rol este crucial. Liderii celor mai industrializate țări vor discuta marți despre evacuarea miilor de oameni care încearcă să iasă din Afganistan, în condițiile în care există tot mai multe temeri că timpul pentru acest lucru nu va fi suficient, relatează Reuters.

„Va trebui să găsim alianţe şi să implicăm toţi actorii, în special cei din regiune (...), în plus faţă de China şi Rusia”, a mai spus ministrul italian.

Citește și: Talibanii nu-i mai lasă pe afgani să meargă la aeroportul din Kabul

Termenul de 31 august, insuficient pentru evacuarea tuturor

Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor după o ofensivă fulgerătoare, chiar înainte de expirarea termenului stabilit de preşedintele american Joe Biden pentru retragerea ultimelor trupe americane, pe 31 august. Victoria talibanilor a provocat o criză gravă, făcând deosebit de dificilă evacuarea din ţară a diplomaţilor, militarilor şi a colaboratorilor afgani.

Termenul limită 31 august „nu va fi suficient" pentru evacuarea „tuturor celor pe care vrem să-i scoatem" de acolo, a atras atenţia marţi şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas.

În acest context „Italia a luat iniţiativa de a dezvolta o coordonare în cadrul G20 care va face posibilă urmărirea mai eficientă a evoluţiei situaţiei" din Afganistan, a explicat Luigi Di Maio.

„Afganistanul se va afla, de asemenea, în centrul întâlnirii mele cu ministrul rus (de externe Serghei) Lavrov, vineri”, a adăugat el.

„G20 poate reprezenta o importantă platformă multilaterală pentru gestionarea responsabilă şi coordonată a provocărilor globale”, a insistat Di Maio.

Citește și Directorul CIA a avut o întâlnire secretă la Kabul cu liderul talibanilor

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cinematograf din Italia a refuzat difuzarea unui film despre o supravieţuitoare a Holocaustului. De ce s-a temut proprietarul

Elon Musk a pus la îndoială democrația Italiei, iar președintele Mattarella i-a dat imediat replica: „Nu ne dați instrucțiuni”

Inundații puternice în Italia: Mașinile luate de ape de pe străzi au ajuns în mare

O rețea uriașă de falsificatori de opere de artă, atribuite lui Banksy, Warhol și Picasso, a fost descoperită în Italia

Partenerii noștri