Italia, un nou guvern, acelaşi prim-ministru, Salvini priveşte din spatele gardului
Noul Guvern italian a fost învestit joi în funcţie, în urma unei alianţe care până nu demult era puţin probabilă între Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat pro-european (PD), dar care a fost încurajată de pieţele financiare, potrivit Reuters, citat de MEDIAFAX.
Administraţia pare sigură să solicite o relaţie mult mai puţin conflictuală cu Uniunea Europeană decât coaliţia anterioară care cuprindea partidele Mişcarea 5 stele şi Liga Nordului, formaţiune de extremă dreapta, care a militat constant împotriva normelor UE privind bugetul şi migraţia.
PD a preluat conducerea Ministerului Economiei şi a Ministerului Afacerilor Europene, în timp ce fostul premier din partea PD, Paolo Gentiloni, este sigur că va deveni următorul comisar european din partea Italiei - numiri care ar trebui să garanteze legăturile line cu Bruxelles-ul.
Această perspectivă a bucurat investitorii, iar obligaţiunile italiene s-au raliat puternic în ultima săptămână, randamentele pe 10 ani atingând un nou record minim de 0,803%, miercuri. La începutul lunii august au fost de peste 1,5%.
Primul ministru Giuseppe Conte, profesor de drept care nu este afiliat niciunui partid, a condus noua echipă formată din şapte femei şi 14 bărbaţi la ceremonia de învestire care a avut loc la palatul prezidenţial.
Al 67-lea guvern al Italiei de la al Doilea Război Mondial conţine puţine personalităţi politice, punând un accent mai mare pe tinereţe decât pe experienţă. „Va fi o aventură frumoasă”, a declarat ministrul Educaţiei, Lorenzo Fioramonti.
Ministerul de Interne, condus anterior de liderul Ligii, Matteo Salvini, a fost înmânat unui funcţionar public şi specialist în imigrare, Luciana Lamorgese.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News