Live

Analiză Israelul s-a răzbunat pentru atacul Iranului din 1 octombrie. Ce șanse sunt pentru o calmare a situației din Orientul Mijlociu

Data actualizării: Data publicării:
Israelul a ripostat la atacul iranian. FOTO: Getty Images

După atacul de sâmbătă dimineață al Israelului asupra Iranului, oficialii americani s-au grăbit să avertizeze ambele țări împotriva  alimentării unui circuit al violenței, însă analiștii spun că o dezescaladare durabilă a situației din Oroiientul Mijlociu nu este o concluzie sigură, cel puțin deocamdată, scrie CNN.

Atacurile aeriene „ar trebui să fie sfârșitul acestui schimb direct de focuri între Israel și Iran”, a declarat un înalt oficial al administrației americane imediat după raidurile aeriene.

După ce au apărut informații despre explozii auzite la Teheran, Israelul a anunțat că a lansat ceea ce a descris drept „lovituri precise asupra unor ținte militare din Iran” sâmbătă dimineață. Loviturile au fost un răspuns la barajul de rachete lansat de Iran asupra Israelului la 1 octombrie, ca represalii la uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah și a altor persoane.

Iranul a declarat că Israelul „a atacat părți ale centrelor militare” sâmbătă în provinciile Teheran, Khuzestan și Ilam, provocând „pagube limitate” în unele zone.

Teheranul pare să minimalizeze impactul atacului israelian

Republica Islamică pare să fi minimalizat atacul israelian, au declarat experții iranieni. Mass-media de stat a difuzat imagini care arată calm pe străzile din Teheran, cu trafic în mișcare și oameni care își văd de treburile lor zilnice.

Ministerul iranian de Externe a condamnat atacul, calificându-l drept o „încălcare clară” a dreptului internațional. Ministerul a adăugat că Iranul „se consideră îndreptățit și obligat să se apere” după atacurile israeliene.

Trita Parsi, vicepreședinte executiv al Quincy Institute for Responsible Statecraft din Washington, DC, a declarat că răspunsul minimizat al Iranului ar putea reflecta „mai mult dorința lor de a detensiona situația decât o evaluare reală a pagubelor pe care Israelul le-a provocat Iranului”, la fel ca încercările Israelului de a ascunde pagubele provocate de atacul iranian din 1 octombrie.

Behnam Ben Taleblu, senior fellow la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, de asemenea cu sediul în Washington, a declarat că răspunsul minimalizat al Iranului poate fi „o mișcare strategică pentru a salva aparențele și a menține constrângerea SUA asupra Israelului”.

După mai multe ore de lovituri sâmbătă, armata israeliană a declarat că a vizat situri de producție utilizate pentru a fabricarea rachetelor pe care Iranul le-a lansat asupra Israelului în ultimul an. Israelul a declarat, de asemenea, că a lovit sistemele iraniene de apărare aeriană sâmbătă dimineață pentru a permite avioanelor sale să atace celelalte ținte.

Atacul Israelului, după săptămâni de deliberări

Decizia Israelului de a ataca sâmbătă dimineața devreme a venit după săptămâni de deliberări în cadrul cabinetului său de securitate cu privire la natura și domeniul de aplicare al unui astfel de atac, au declarat oficialii israelieni.

Oficialii americani au ținut să arate în ce măsură atacul Israelului a fost reorientat și precis, mai ales că SUA au presat Israelul să nu atace infrastructura energetică a Iranului, de teamă să nu declanșeze un conflict mai amplu, o solicitare de care Israelul pare să fi ținut cont, potrivit rapoartelor preliminare.

După ce loviturile de retorsiune ale Israelului împotriva Iranului s-au încheiat, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Sean Savett, a declarat că Casa Albă îndeamnă „Iranul să înceteze atacurile asupra Israelului, astfel încât acest ciclu de lupte să se poată încheia fără o nouă escaladare”.

Dar Israelul nu a îndeplinit întotdeauna cererile aliatului său american. De-a lungul războiului, Israelul a sfidat apelurile SUA la reținere - cu privire la operațiunea Rafah din sudul Gazei și, mai recent, cu privire la un război terestru în sudul Libanului.

Neînțelegerile dintre cele două guverne au culminat cu o scrisoare din 13 octombrie a SUA către Israel, în care se cerea statului evreu să acționeze pentru îmbunătățirea situației umanitare din Gaza în următoarele 30 de zile sau risca să încalce legile americane care reglementează asistența militară străină, sugerând că ajutorul militar american ar putea fi în pericol.

„Israelul și Iranul s-au apropiat mai mult ca niciodată noaptea trecută de pragul unui război direct”

Danny Citrinowicz, cercetător în cadrul Programului privind Iranul de la Institutul pentru Studii de Securitate Națională din Tel Aviv și ofițer pensionat al serviciului militar de informații, specializat în Iran, a declarat că este prea devreme pentru a prezice cum se vor desfășura următoarele ore și zile. „Dar un lucru este clar”, a spus el, „Israelul și Iranul s-au apropiat mai mult ca niciodată noaptea trecută de pragul unui război direct”.

„Mingea se află acum în terenul conducerii iraniene”, a declarat Citrinowicz la X, adăugând că regimul iranian se confruntă probabil cu o dilemă familiară: să riposteze pentru a-și câștiga reputația sau să ia atacul Israelului ca pe un sfârșit al conflictului direct.

Parsi de la Quincy Institute a declarat că „dacă Iranul alege să dea dovadă de reținere... atunci acest capitol poate fi închis, însă conflictul va rămâne foarte viu”.

Atunci când Iranul a ales reținerea după represaliile Israelului din aprilie, a încurajat statul evreu să elimine lideri cheie ai Hezbollah din Beirut, ceea ce a declanșat următorul ciclu de agresiuni.

Experții spun că, în timp ce Israelul își continuă războaiele din Gaza și Liban, orice pauză în luptele directe dintre Iran și Israel este probabil să fie de scurtă durată.

Următorul atac va fi probabil „mai feroce”

Atât timp cât aceste războaie regionale persistă, traiectoria generală a conflictului Israel-Iran se va intensifica. „Deși am putea asista la o dezescaladare tactică, traiectoria rămâne unde de escaladare a conflictului”, a declarat Parsi, adăugând că „un nou schimb de focuri între Israel și Iran va fi doar o chestiune de timp”, iar următoarea rundă va fi probabil „mai feroce”.

Israelul a încercat mult timp să împingă Iranul și organizațiile susținute de teheran înapoi în descurajare. Dar experții spun că strategia Israelului ar putea să nu fie pe deplin eficientă.

„Iranul nu va fi descurajat să escaladeze în viitor, dacă va considera necesar, și nici Israelul nu va fi descurajat”, a declarat H.A. Hellyer, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace și la Royal United Services Institute for Defense and Security Studies din Londra, pentru Paula Newton de la CNN, adăugând că descurajarea este adesea folosită ca o scuză de către statul atacator, dar duce doar la mai multă instabilitate regională.

„Nu se dezescaladează prin escaladare”, a spus el, „ceea ce este cel mai incredibil lucru pe care l-am auzit”.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri