Israelul interzice consulatului Spaniei să furnizeze servicii palestinienilor, ca urmare a recunoașterii Palestinei de către Madrid
Ministerul de Externe israelian a ordonat luni consulatului Spaniei de la Ierusalim să interzică furnizarea de servicii palestinienilor începând cu 1 iunie, ca răspuns la recunoaşterea de către Madrid a statului Palestina, potrivit unui comunicat al diplomaţiei israeliene, relatează AFP, conform Agerpres.
Începând cu 1 iunie, consulatul Spaniei la Ierusalim „va fi autorizat să furnizeze servicii consulare numai rezidenţilor circumscripţiei consulare de la Ierusalim, şi nu va fi autorizat (...) să exercite o activitate consulară pentru rezidenţii Autorităţii Palestiniene", se arată în comunicat.
Ministrul de externe israelian Israel Katz a declarat într-un comunicat separat că „astăzi (luni) am implementat măsuri punitive preliminare împotriva consulatului spaniol de la Ierusalim, ca urmare a recunoaşterii de către guvernul spaniol a unui stat palestinian".
„Nu tolerăm atacurile asupra suveranităţii şi securităţii Israelului", a adăugat el.
Spania este una dintre ţările europene care a criticat cel mai vehement Israelul pentru războiul din Gaza.
Spania, Irlanda şi Norvegia şi-au anunţat săptămâna trecută decizia de a recunoaşte statul Palestina, începând cu 28 mai, provocând astfel nemulţumirea Israelului.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News