Live

Israelul estimează că peste o treime din ostaticii deținuți de Hamas în Gaza sunt morți

Data publicării:
Militant Hamas la intrarea într-un tunel din Fâșia Gaza, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Israelul crede că peste o treime din cei 120 de ostatici rămaşi în captivitate sub controlul Hamas în Gaza sunt morţi, potrivit unui bilanţ realizat de guvernul de la Tel Aviv.

Conflictul actual dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist de pe 7 octombrie anul trecut, când cel puţin 1.189 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatici şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor Hamas, acţiunile militare israeliene s-au soldat până luni la prânz cu 36.479 de morţi şi 82.777 de răniţi în rândul palestinienilor.

Dintre ostaticii duşi de militanţii Hamas în Fâşia Gaza în timpul atacului din 7 octombrie, mulţi au fost eliberaţi în luna noiembrie, în cadrul unui schimb pentru prizonieri palestinieni ce erau închişi în Israel, iar alţii au fost recuperaţi - vii sau morţi - de către trupele israeliene.

Guvernul israelian declară că 120 de ostatici au rămas în captivitate, dintre care 43 au fost declaraţi morţi în absenţă de către autorităţile israeliene, pe baza diverselor surse de informaţii, printre care imagini de la camerele de luat vederi, înregistrări făcute de trecători sau analize medico-legale.

Unii oficiali israelieni au declarat în cadru privat că numărul ostaticilor morţi ar putea fi mai mare, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Luni au fost adăugate încă patru nume pe lista celor decedaţi.

Preşedintele american Joe Biden a prezentat vineri un plan în trei etape pentru încheierea conflictului dintre Israel şi Hamas. Prima fază ar fi o încetare totală a focului, cu o retragere a trupelor israeliene din „zonele populate din Gaza” pentru o perioadă de şase săptămâni. În paralel ar avea loc eliberarea unor ostatici israelieni răpiţi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, în special femei şi bolnavi, şi eliberarea de prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel.

Încetarea temporară a focului ar putea deveni „permanentă” dacă Hamas „îşi respectă angajamentele”, potrivit preşedintelui american.

Următoarea fază a planului ar include în special eliberarea tuturor ostaticilor rămaşi, iar armata israeliană ar trebui să se retragă complet din Fâşia Gaza.

În faza a treia ar începe reconstrucţia în Fâşia Gaza - pe o perioadă de trei până la cinci ani, susţinută de Statele Unite şi de comunitatea internaţională.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hezbollah susţine că a distrus şase tancuri israeliene în sudul Libanului

Israelul l-a numit pe Yechiel Leiter, un apropiat al premierului Netanyahu, în funcţia de ambasador în SUA

Un rabin care are și cetățenie moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe. Israelul acuză „un act terorist antisemit”

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore, afirmă surse medicale palestiniene

Partenerii noștri