Live

Galerie Foto Israelul e de acord cu retrocedarea unor insule importante Arabiei Saudite. Riadul deschide spațiul aerian pentru toţi transportatorii

Data publicării:
Israelul şi Arabia Saudită ar putea regla problema retrocedării către Riad a insuliţelor Tiran şi Sanafir, care aparțin Egiptului şi care permit controlul accesului în portul israelian Eilat. Foto – Profimedia

Israelul nu are „nicio obiecţie” faţă de transferul a două insuliţe strategice din Marea Roşie către Arabia Saudită, considerat o precondiţie pentru un eventual proces de normalizare a relaţiilor între aceste două state, transmite vineri AFP, citând surse apropiate dosarului.

Preşedintele american Joe Biden, aflat în aceste zile în primul său turneu în Orientul Mijlociu, s-a întâlnit miercuri şi joi cu liderii israelieni la Ierusalim şi va ajunge vineri la Riad după un zbor oficial inedit între Israel şi Arabia Saudită.

Israelul şi Arabia Saudită ar putea regla în cursul vizitei lui Biden problema retrocedării către Riad a insuliţelor Tiran şi Sanafir, aflate în prezent în mâinile Egiptului şi care permit controlul accesului în portul israelian Eilat.

Autorităţile egiptene au dat deja undă verde retrocedării, însă, în virtutea acordurilor de pace din 1979 dintre cele două state, aceasta trebuie aprobată şi de Israel.

În noaptea de joi spre vineri, cu câteva ore înainte de zborul lui Joe Biden, responsabili de rang înalt au declarat pentru AFP că Israelul „nu are nicio obiecţie” faţă de retrocedarea celor două insuliţe.

Israelul a declarat marţi că speră într-un „început” de normalizare a relaţiilor cu Arabia Saudită cu ocazia vizitei preşedintelui american la Riad.

„Faptul că preşedintele Biden zboară direct în Arabia Saudită rezumă dinamica ultimelor luni. Există o relaţie delicată, fragilă, nouă, în mai multe privinţe. Noi sperăm (...) că este vorba despre primii paşi, despre începutul unui proces de normalizare”, a declarat marţi pentru presă un responsabil israelian de rang înalt, sub rezerva anonimatului.

Israelul, care a semnat tratate de pace cu Egiptul în 1979 şi cu Iordania în 1994, şi-a normalizat relaţiile cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrein în 2020 în cadrul „Acordurilor Abraham” şi speră să adauge Arabia Saudită pe această listă.

Biden: Deschiderea spaţiului aerian saudit pentru „toţi transportatorii”, o „decizie istorică”

Preşedintele SUA Joe Biden a salutat joi „decizia istorică” de a deschide spaţiul aerian saudit pentru „toţi transportatorii”, un aparent gest de bunăvoinţă faţă de Israel, anunţat în timp ce preşedintele american, relatează AFP.

Democratul „salută decizia istorică a liderilor Arabiei Saudite de a-şi deschide spaţiul aerian tuturor transportatorilor civili fără discriminare”, inclusiv „zborurilor către şi dinspre Israel”, potrivit unui comunicat al consilierului pentru securitate naţională, Jake Sullivan, care consideră că această decizie este „rezultatul perseverenţei” eforturilor diplomatice ale preşedintelui Joe Biden.

Autoritatea Aviaţiei Civile din Arabia Saudită „şi-a anunţat decizia de a deschide spaţiul aerian al regatului tuturor transportatorilor aerieni” care îndeplinesc condiţiile reglementare de survol, potrivit unui comunicat difuzat pe Twitter. Decizia a fost luată pentru „consolidarea poziţiei regatului ca hub global”, notează sursa citată.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului Netanyahu și al fostului ministru al Apărării din Israel

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Partenerii noștri