Live

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic” împotriva atacurilor informatice iraniene

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul spaţiului cibernetic, Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene, relatează AFP.

Între cei doi duşmani juraţi „este un război tăcut, care nu se vede”, explică pentru AFP Aviram Atzaba, responsabil cu cooperarea internaţională în cadrul Direcţiei Naţionale de Securitate Cibernetică a Israelului (INCD).

Situată într-un cartier bogat din nordul Tel Avivului, această organizaţie plasată sub autoritatea prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu asigură apărarea sistemelor informaţionale ale sectorului civil israelian, explică Atzaba, potrivit Agerpres.

Din 7 octombrie 2023, de la începutul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, a existat o creştere foarte accentuată a atacurilor cibernetice venite din Iran, dar şi din partea „împuterniciţilor” acestuia, a spus el, citând în special Hezbollahul libanez şi Hamas.

„Încearcă să pirateze tot ce pot, fără a reuşi să provoace vreun prejudiciu real”, dă el asigurări.

Potrivit acestuia, în jur de 800 de atacuri majore au fost dejucate începând cu 7 octombrie.

Printre ţintele atacurilor informatice sunt organizaţiile guvernamentale, armata israeliană şi infrastructura civilă.

Sistemele informatice în cazul a două spitale israeliene au fost, de asemenea, piratate în oraşele Haifa şi Safed (nord), iar datele personale ale pacienţilor au fost dezvăluite.

Inamic redutabil

Iranul a intrat relativ târziu pe frontul cibernetic, după două evenimente-cheie, explică profesorul Chuck Freilich, cercetător la Institutul Israelian pentru Studii de Securitate Naţională (INSS), în „Ameninţarea cibernetică iraniană”, un studiu publicat în februarie.

Pe de o parte, revolta postelectorală din Iran din 2009: internetul devine o cutie de rezonanţă şi un instrument de mobilizare. Autorităţile zdrobesc mişcarea cu muniţie reală pe străzi, dar întrerup şi accesul la reţelele de socializare şi site-urile care transmit protestul.

În septembrie 2010, un atac cibernetic foarte sofisticat prin virusul Stuxnet, atribuit de Teheran Israelului şi Statelor Unite, a lovit programul nuclear iranian, ducând la o serie de defecţiuni în flota sa de centrifuge care îmbogăţesc uraniu.

De atunci, Iranul a dezvoltat o adevărată strategie cibernetică şi a dobândit competenţe, notează profesorul Freilich, devenind „unul dintre cele mai active state în acest domeniu”, explică cercetătorul pentru AFP.

„Atacurile sale urmăresc să saboteze şi să distrugă infrastructura, dar şi să colecteze date pentru serviciile de informaţii şi să răspândească informaţii false în scopuri propagandistice”. Şi în dezinformare Republica Islamică are cel mai mare succes, continuă el.

Pe de altă parte, Israelul este considerat o „putere cibernetică” majoră, căreia i-au fost atribuite mai multe atacuri notabile asupra ţintelor iraniene, precum, în 2020, o pană informatică ce a paralizat portul Bandar Abbas.

Dar Israelul se confruntă cu un „inamic formidabil” care va continua să se perfecţioneze, în special datorită asistenţei chineze şi ruse, avertizează Freilich.

Mai mult, observă el, populaţia Iranului este de nouă ori mai mare decât cea a Israelului, iar Teheranul antrenează din ce în ce mai mulţi studenţi în tehnologie cibernetică şi tineri soldaţi în războiul cibernetic.

„Este îngrijorător pentru viitor”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul l-a numit pe Yechiel Leiter, un apropiat al premierului Netanyahu, în funcţia de ambasador în SUA

Un rabin care are și cetățenie moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe. Israelul acuză „un act terorist antisemit”

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore, afirmă surse medicale palestiniene

Liban acuză Israelul că a bombardat o clădire rezidenţială din centrul Beirutului. „Un masacru terifiant”

Partenerii noștri