Live

Israel, în alertă maximă cu ocazia Yom Kippur, sărbătoare marcată în război activ. Toate activitățile, oprite

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Pentru prima oară din 1973, Israelul sărbătorește Yom Kippur (Ziua Ispășirii), cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, într-un război activ. Țara și-a închis instituțiile, a oprit afacerile, în timp ce oamenii au început, încă de vineri seară, cele 25 ore de post și rugăciune. În acest timp, sunt îngrijorări legate cu privire la atacuri teroriste, notează The Times of Israel.

Țara a rămas în stare de alertă maximă, trupele continuând operațiunile de luptă în Liban și Gaza. Au fost instituite însă sisteme speciale de alertă pentru a avertiza populația, în contextul tirurilor aproape constante de rachete și al tensiunilor tot mai mari cu Iranul. Mai mult de 120 de rachete au fost trase asupra Israelului în primele ore ale sărbătorii.  

Ziua a marcat, de asemenea, o perioadă de introspecție, țara reflectând asupra unui an de durere și suferință imense în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023, care a scufundat țara într-un an de război care nu dă semne de încetare.  

Având în vedere situația de securitate, Comandamentul Frontului Intern al Forțelor de Apărare ale Israelului a îndemnat locuitorii să se asigure că au acces la sistemele speciale de avertizare instituite pentru a-i alerta cu privire la pericole specifice, cum ar fi atacurile cu rachete.

Oamenii pot activa o stație de emisie silențioasă pe radiouri și televizoare, care va transmite în tăcere, cu excepția sirenelor de avertizare privind rachetele, care vor fi difuzate la volum ridicat, în timp real.  

Comandamentul Frontului Intern va continua, de asemenea, să utilizeze sisteme de avertizare către telefoanele mobile și prin intermediul aplicației sale, avertizând în privința rachetelor care se apropie.  

Mai mult de 120 de rachete au fost trase spre nordul Israelului în ora premergătoare postului, majoritatea fiind interceptate. Câteva au căzut în zone deschise și au provocat incendii. Nu au fost raportați răniți.  

Pe măsură ce se apropia apusul soarelui, toate posturile locale de radio, televiziune și internet, precum și site-urile de știri au tăcut treptat, însă mai multe au precizat că sunt pregătite să își reia activitatea în cazul unor evenimente majore.  

Pentru evreii religioși și tradiționali, perioada de 25 de ore de post și rugăciune a început la ora 17:31 în Ierusalim și la ora 17:51 în Tel Aviv. Ea se va încheia sâmbătă la ora 18:46 și, respectiv, 18:48.  

Joi, noul șef rabin sefard David Yosef a confirmat protocoalele existente ale IDF care interzic soldaților angajați în lupte active să postească de Yom Kippur.  

De asemenea, ei nu trebuie să limiteze cantitatea de mâncare și băutură, ci să consume alimente și lichide așa cum fac în mod normal.  

În dreptul iudaic, salvarea vieții umane are prioritate față de respectarea rigorilor religioase, inclusiv a interdicției de a mânca în Yom Kippur, o zi de post dedicată introspecției și pocăinței.  

În prezent, trupele luptă în Fâșia Gaza și în sudul Libanului.  

De asemenea, IDF a declarat vineri că își consolidează prezența în Cisiordania cu câteva plutoane de luptă pentru a păzi așezările și bariera de securitate, în urma unei evaluări recente.  

Poliția israeliană a fost, de asemenea, în stare de alertă maximă în întreaga țară, pe fondul unei serii recente de atacuri teroriste. 

Spitalele din întreaga țară funcționează, de asemenea, în regim de urgență, cu echipe pregătite să reacționeze la orice eveniment. 

Anul acesta este pentru prima dată când Israelul se află în stare de război activ de Yom Kippur din 1973, când a suferit un atac surpriză în ziua sfântă din partea armatelor Egiptului și Siriei.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul vrea să aibă „libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

Ce vrea Iranul la schimb ca să-și limiteze stocurile de uraniu îmbogățit

Un cleric musulman din Gaza pune la îndoială rostul atacului Hamas asupra Israelului. Replica primită

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, operată de urgență în timpul arestului din Iran. Este suspectă de cancer

Partenerii noștri