Israelul a bombardat o școală din Gaza, unde susține că se adăposteau teroriști. Hamas anunță un bilanț de peste 100 de morți
Peste 100 de persoane au fost ucise şi alte zeci sunt rănite în urma unui atac aerian israelian asupra unei şcoli din oraşul Gaza, unde se aflau persoane strămutate, conform mai multor surse medicale şi de securitate din enclava palestiniană. Bilanţul este încă provizoriu. Armata israeliană afirmă că şcoala pe care a bombardat-o adăpostea un centru de comandă al grupării Hamas şi că a încercat să limiteze riscul provocării de victime civile.
Trei rachete au lovit şcoala şi moscheea care funcţiona în interior, unde aproximativ 6.000 de persoane strămutate se adăposteau din cauza războiului, a declarat Mahmoud Bassal, un purtător de cuvânt al Apărării Civile din cadrul guvernului condus de Hamas.
„Armata de ocupaţie i-a bombardat direct pe cei strămutaţi în timp ce aceştia erau la rugăciunea de dimineaţă” la şcoala Al Tabain, situată în cartierul Al Daraj, a transmis într-un comunicat biroul de presă al grupării islamiste palestiniene Hamas, potrivit dpa și EFE, preluate de Agerpres.
Gruparea acuză Israelul şi Statele Unite de „genocid şi epurare etnică”.
„Având în vedere oroarea masacrului şi numărul mare de morţi, echipele medicale (...) nu au reuşit încă să recupereze toate cadavrele”, adăugă comunicatul.
Pe reţelele de socializare circulă imagini cu corpuri strivite sub dărâmături în urma bombardării şcolii.
Numeroşi civili apar adunând cadavre, pe care le duc în pături, în loc de tărgi.
IDF: „Ascunzătoare pentru teroriştii şi comandanţii Hamas”
Armata israeliană a recunoscut atacul, dar a menţionat că aceasta a fost o operaţiune dirijată precis de serviciile sale de informaţii împotriva „teroriştilor Hamas care operează într-un centru de comandă şi control disimulat în şcoala Al Tabain”.
„Centrul de comandă a servit drept ascunzătoare pentru teroriştii şi comandanţii Hamas, de unde au fost planificate şi executate mai multe atacuri împotriva trupelor israeliene”, a indicat o declaraţie militară, care susţine că armata israeliană a luat „numeroase măsuri pentru a atenua riscul de a provoca victime în rândul civililor, inclusiv prin utilizarea de muniţii cu precizie, supraveghere aeriană şi culegere de informaţii”.
Ministerul Sănătăţii din Gaza, controlat de Hamas, a prezentat un bilanţ de 39.699 morţi şi 91.722 răniţi în ultima actualizare de joi a numărului victimelor războiului din Fâşia Gaza. Acestora li se adaugă circa 10.000 de dispăruţi sub dărâmături, cel mai probabil de asemenea decedaţi, şi 1,9 milioane de persoane strămutate care supravieţuiesc cu greu într-o criză umanitară fără precedent din cauza distrugerilor extinse, inclusiv a spitalelor, din cauza focarelor de epidemii, a ameninţării foametei şi a lipsei de apă potabilă, alimente şi medicamente.
Războiul a izbucnit pe 7 octombrie anul trecut, după un atac al Hamas împotriva Israelului, care a provocat aproximativ 1.200 de morţi, alte 251 de persoane fiind luate ostatice de gruparea palestiniană. De atunci, armata israeliană atacă întreaga enclavă palestiniană, iniţial prin bombardamente aeriene, urmate de o ofensivă terestră.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News