Galerie Foto Israelul a adoptat prima lege din controversata reformă a justiției. Poliția a tras cu tunuri de apă în protestatari
Parlamentul israelian a adoptat luni cu 64 de voturi din 120 o lege privind restructurarea puterii judecătoreşti prin restrângerea atribuţiilor Curţii Supreme, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Legea face parte dintr-un pachet mai amplu, criticat pentru pericolul de subminare a democraţiei şi contestat de câteva luni prin manifestaţii de stradă.
Curtea Supremă nu va mai putea decide că unele decizii ale guvernului sau ale miniştrilor sunt „inadecvate”, ceea ce - susţin contestatarii - va putea duce la corupţie şi la numiri sau demiteri arbitrare pentru funcţii-cheie.
Guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu consideră că puterea judecătorească se amestecă excesiv în procesele politice de luare a deciziilor.
Luni dimineață, protestatarii care au blocat un bulevard din fața Knessetului au fost stropiți cu tunuri de apă și scoși de pe drum de către poliție, potrivit BBC.
Israel protests against judicial reform for the second day in a row pic.twitter.com/yg9tKZfVk8
— Spriter Team (@SpriterTeam) July 24, 2023
Un protestatar a fost rănit, potrivit presei locale, iar șase persoane au fost arestate, a anunțat poliția. Alți protestatari au înconjurat o dubă a poliției strigând „rușine” către ofițeri.
Protestatarii au încercat să împiedice adoptarea primului proiect de lege dintr-un pachet de reforme.
Premierul Benjamin Netanyahu a fost prezent în Parlament pentru vot la câteva ore după ce a fost externat din spital în urma unei intervenții chirurgicale neprogramate pentru un stimulator cardiac, sâmbătă.
Reformele controversate au polarizat Israelul, declanșând una dintre cele mai grave crize interne din istoria țării.
Sute de mii de demonstranți au ieșit săptămânal în stradă de la începutul anului pentru a protesta față de ceea ce ei consideră a fi un atac la adresa democrației. Guvernul susține că reformele servesc la consolidarea democrației, argumentând că Curtea Supremă a acumulat prea multă putere asupra politicii în ultimele decenii.
De asemenea, armata israeliană a anunţat că examinează impactul unei scrisori de protest trimise de rezervişti ai forţelor aeriene care au ameninţat că nu se mai oferă voluntari dacă guvernul continuă reforma judiciară.
Foști șefi ai serviciilor de securitate israeliene, judecători șefi și personalități proeminente din domeniul juridic și al afacerilor s-au exprimat, de asemenea, împotriva reformelor guvernului.
Măsurile au fost, de asemenea, criticate de președintele american Joe Biden, care a cerut amânarea reformei judiciare.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News