Live

Israelul ia măsuri dure împotriva coronavirusului. Toate persoanele care intră în ţară vor intra în carantină sau vor fi repatriate

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Amir Levy/Getty Images

Autorităţile israeliene au dispus, luni, plasarea în carantină timp de 14 zile a tuturor persoanelor care ajung în Israel sau repatrierea străinilor care nu au spaţiu de caratină pe teritoriul israelian.

„După o zi întreagă de discuţii complexe, am luat o decizie: orice persoană care ajunge în Israel din străinătate va intra în carantină timp de 14 zile. Este o decizie dificilă, dar este necesară pentru menţinerea sănătăţii publice, care este cel mai important lucru. Decizia va fi în vigoare în următoarele două săptămâni”, a declarat luni seară prim-ministrul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netayahu, citat de Ynetnews.com.

Măsura carantinei li se va aplica tuturor persoanelor care sosesc în puncte vamale israeliene. Cetăţenii străini care vor să intre în Israel vor fi întrebaţi dacă au spaţiu pentru a sta în carantină 14 zile. În cazul în care nu pot demonstra că au la dispoziţie spaţii de carantină în Israel, străinii vor fi repatriaţi, a comunicat Ministerul israelian al Sănătăţii, conform cotidianului Times of Israel, citat de Mediafax.

Potrivit estimărilor Ministerului israelian al Finanţelor, impactul financiar al măsurilor de carantină va fi de 4,9 miliarde de shekeli (1,4 miliarde de dolari), informează Channel 12.

Autorităţile israeliene au anunţat luni încă trei cazuri de infectare cu noul coronavirus, astfel că numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 42.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Kremlinul confirmă ceea ce Trump a negat: a primit teste COVID de la fostul președinte în pandemie

Partenerii noștri