Live

Israel cere demisia lui Antonio Guterres și refuză vizele oficialilor ONU, după un discurs calificat drept „șocant”

Data actualizării: Data publicării:
António Guterres (foto) a avertizat că situaţia din Orientul Mijlociu devine din ce în ce mai gravă. Sursa foto: Profimedia Images

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a declarat că António Guterres, secretarul general al organizației ar trebui să demisioneze, după ce acesta a declarat că "atacurile îngrozitoare" comise de Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie nu pot justifica "pedeapsa colectivă a poporului palestinian", calificând discursul drept "şocant", relatează CNN şi The Guardian, preluate de News.ro.

Secretarul general al ONU a mai spus că atacul asupra Israelului nu a avut loc "într-un vid", ci a urmat după "56 de ani de ocupaţie sufocantă" pentru poporul palestinian de către Israel.

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a spus că liderul ONU nu este potrivit pentru a conduce organizaţia, pentru că acest discurs arată că este "complet deconectat de realitatea din regiune şi priveşte masacrul comis de teroriştii nazişti din Hamas într-un mod distorsionat şi imoral".

De asemenea, Israelul a anunțat că a refuzat vizele oficialilor ONU, după ce Guterres a lăsat impresia că justifică atacul Hamas.

„Din cauza observațiilor sale, vom refuza să eliberăm vize reprezentanților ONU”, a spus Erdan la Radioul Armatei. „Am refuzat deja o viză pentru subsecretarul general pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths”, a spus Erdan. „A sosit timpul să le dăm o lecție.”

Şi ministrul israelian de externe Eli Cohen, care s-a aflat marţi la ONU, a declarat că refuză să se întâlnească cu Guterres şi că "nu este loc pentru o abordare echilibrată".

Emoţiile au fost puternice în Consiliul de Securitate al ONU, marţi, după ce secretarul general António Guterres a făcut apel la "o încetare imediată a focului din motive umanitare", afirmând că în Gaza se înregistrează "încălcări clare ale dreptului umanitar internaţional".

Guterres a avertizat că situaţia din Orientul Mijlociu devine din ce în ce mai gravă. În remarcile făcute marţi, la New York, în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, Guterres a cerut o încetare imediată a focului şi a avertizat că acest conflict s-ar putea extinde şi în alte părţi ale regiunii.

"Este important să recunoaştem, de asemenea, că atacurile comise de Hamas nu au avut loc într-un vid. Poporul palestinian a fost supus timp de 56 de ani unei ocupaţii sufocante", a spus Guterres, adăugând că palestinienii "şi-au văzut pământul devorat în mod constant de colonii şi afectat de violenţă".

În acelaşi timp, secretarul general al ONU a precizat că "nemulţumirile poporului palestinian nu pot justifica atacurile îngrozitoare ale Hamas". El a adăugat, pe de altă parte, că nici poporul palestinian nu ar trebui să fie pedepsit colectiv pentru atacurile Hamas. Prin urmare, potrivit lui Guterres, toate părţile implicate în conflict ar trebui "să aibă o grijă constantă în desfăşurarea operaţiunilor militare pentru a cruţa civilii" şi le-a cerut "să respecte şi să protejeze spitalele şi să respecte inviolabilitatea instalaţiilor ONU care adăpostesc peste 600.000 de palestinieni".

Guterres a calificat drept "profund alarmante" intensificarea loviturilor Israelului asupra Fâşiei Gaza, în condiţiile în care "nivelul victimelor civile şi distrugerea în masă a cartierelor continuă să crească".

Potrivit secretarului general, cel puţin 35 dintre angajaţii care lucrează pentru Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţii Palestinieni (UNWRA) au fost ucişi în bombardamentele din Gaza din ultimele două săptămâni. El a spus că au loc "încălcări clare ale dreptului umanitar internaţional" în Gaza, oferind ca exemplu ordinul Israelului de evacuare a peste un milion de persoane, la începutul acestei luni.

Guterres a subliniat că ajutorul livrat în Gaza nu corespunde nevoilor enorme ale acesteia, inclusiv rezervele de combustibil care sunt pe cale să se epuizeze "în câteva zile".

Secretarul general al ONU a reiterat apelul său pentru "o încetare imediată a focului din motive umanitare", o soluţie cu două state pentru conflictul israeliano-palestinian şi eliberarea imediată a tuturor ostaticilor "fără condiţii".

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul l-a numit pe Yechiel Leiter, un apropiat al premierului Netanyahu, în funcţia de ambasador în SUA

Un rabin care are și cetățenie moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe. Israelul acuză „un act terorist antisemit”

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore, afirmă surse medicale palestiniene

Liban acuză Israelul că a bombardat o clădire rezidenţială din centrul Beirutului. „Un masacru terifiant”

Partenerii noștri