Live

Irlanda impune cele mai dure restricții din Europa. Premier: Doar așa vom putea să sărbătorim corespunzător Crăciunul

Data publicării:
Irlanda impune cele mai dure restricții din Europa. FOTO: Agerpres

Irlanda va fi prima ţară din UE care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID -19, a anunţat luni premierul Micheal Martin, relatează AFP.

Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopţii (23.00 GMT) timp de şase săptămâni, a precizat premierul într-o alocuţiune televizată, subliniind în acelaşi timp că şcolile vor rămâne deschise.

Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide şi barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului

''Cerem tuturor celor din ţară să rămână acasă'', a adăugat Micheal Martin.

Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial vor avea ''permisiunea de a se deplasa la serviciu'', a spus el.

În plus, irlandezii nu îşi vor putea părăsi casele pentru a face mişcare decât pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscând amenzi.

Şcolile şi creşele vor rămâne deschise ''deoarece nu ne putem permite şi nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli'', a spus de asemenea premierul irlandez.

Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare vor fi interzise, deşi sportul profesional va fi permis în spaţiu închis.

Măsurile irlandeze sunt ''fără îndoială cele mai dure din Europa'', dar ''astăzi este nevoie de acţiuni suplimentare'', a admis premierul.

"Dacă ne unim eforturile pentru următoarele şase săptămâni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător", a spus el, scrie Agerpres.

Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Cum s-a întors Irlanda împotriva lui Conor McGregor. „Oamenii nu vor să aibă de-a face cu el”

TikTok este acuzată și în Irlanda de dezinformare în alegeri. Ce aberații au circulat acolo, fără cenzură

Presupusul şef al unei familii mafiote candidează la parlamentare în Irlanda. Gruparea sa ar avea la activ 18 asasinate

Partenerii noștri