Live

Iranul vrea să ucidă un ambasador SUA ca să răzbune moartea generalului Qassem Soleimani (raport spionaj)

Data actualizării: Data publicării:
Lana Marks, ambasadoarea SUA în Africa de Sud Foto: contul de Facebook al Ambasadei SUA la Pretoria

Iranul plănuiește să o asasineze pe ambasadoarea Statelor Unite în Africa de Sud, Lana Marks, drept răzbunare pentru uciderea generalului Qassem Soleimani. Informația apare în rapoarte ale serviciilor americane de informații, iar în operațiune ar fi implicată ambasada Iranului din statul african, scrie publicația Politico, care citează oficiali guvernamentali care au avut acces la aceste rapoarte.

Oficialii americani ştiu încă din primăvară despre o ameninţare generală la adresa ambasadoarei. În ultimele săptămâni s-au obţinut însă informaţii secrete mai precise privind un atentat. Sursa oficială citată de Politico afirmă că în pregătiri este implicată ambasada iraniană la Pretoria. 

Guvernul de la Teheran are de zeci de ani o reţea clandestină de agenți în Africa de Sud. În 2015, televiziunea Al Jazeera şi ziarul The Guardian au relatat despre documente secrete care dădeau detalii în acest sens.

De ce este vizată Lana Marks

Nu este clar de ce tocmai diplomata din Africa de Sud a intrat în vizorul iranienilor, dar serviciile americane cred că de vină este relația ei de prietenie pe care o are cu Donald Trump.

În vârstă de 66 de ani, Lana Marks a fost membră a clubului Mar-a-Lago deținut de Trump, înainte de a fi numită ambasadoare.

Oficialii americani cred că Iranul a luat-o în vizor și pentru că ar fi o ţintă mai uşoară decât colegii ei din țări occidentale, de exemplu, unde Statele Unite au relaţii mai strânse cu serviciile de informaţii.

Trump, aflat în plină campanie electorală, ar fi obligat să contraatace

Atacul asupra diplomatei ar fi însă doar una din opţiunile luate în considerare de Iran, cred oficialii americani.

Generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds, însărcinată cu operaţiunile în străinătate ale Gărzilor Revoluţionare (unităţile de elită ale armatei iraniene), a fost ucis de o dronă americană, în ianuarie, la Bagdad, în Irak. Ca răspuns, iranienii au atacat baze americane în Irak, ceea ce a dus și la victime colaterale - doborârea unui avion civil cu pasageri. Chiar dacă tensiunile americano-irianiene au rămas la cote ridicate de atunci, se credea că acest capitol a fost închis.

Iar acum, un eventual atac iranian de ripostă ar putea provoca nu numai escaladarea tensiunilor între Washington şi Teheran, dar l-ar putea obliga pe Donald Trump să contraatace, posibil chiar în timpul campaniei electorale, apreciază Politico.

În orice caz, Lana Marks a fost avertizată despre posibilul atentat, susţine publicația. 

În vârstă de 66 de ani, născută în Africa de Sud, Lana Marks a depus jurământul ca ambasadoare în octombrie anul trecut. Consacrată ca designer de poștete de lux, este familiarizată cu lumea celebrităților și îl cunoaşte pe preşedintele Trump de peste 20 de ani, a fost membră a clubului acestuia și se număra printre prietenele personale ale prinţesei Diana. Vorbeşte mai multe limbi de largă circulaţie în Africa de Sud, inclusiv afrikaans şi xhosa, scrie Agerpres.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Un cetățean american a recunoscut că a condus o „secție de poliție” secretă a Chinei în New York

Partenerii noștri