Live

Iranul spune că acordul nuclear poate fi salvat dar că nu va negocia „la nesfârșit”: „SUA să renunțe la moștenirea eșuată a lui Trump”

Data publicării:
Foto: Profimedia

Reînființarea acordului nuclear din 2015 este posibilă, au declarat, sâmbătă, autoritățile din Iran, însă Teheranul mai spune și că „nu va negocia la nesfârșit” pentru acest lucru, relatează Reuters.

„În încercarea și angajamentul său ferm față de salvarea unui acord pe care SUA au încercat să-l distrugă, Iranul a fost foarte activ la Viena, făcând cele mai multe propuneri”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului de externe iranian, Saeed Khatibzadeh, referindu-se la negocierile în curs de la Viena, dintre puterile occidentale și Iran pentru „resuscitarea” acordului abandonat de administrația Trump în 2018.

Iranul și SUA au purtat negocieri indirecte cu privire la reînființarea acordului. „Considerăm că un acord este încă posibil dacă SUA va renunța la moștenirea eșuată a lui Trump. Dar Iranul nu va negocia la nesfârșit”, a scris oficialul iranian pe Twitter.

ONU a cerut, vineri, un răspuns imediat din partea iranului cu privire la prelungirea unui acord de monitorizare care expirase. Un trimis diplomatic iranian a răspuns că Teheranul nu are nicio obligație să dea un răspuns.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump readuce în discuție „ideea excelentă” de a face Canada al 51-lea stat american

Curtea Supremă a SUA va analiza dacă legea care ar putea interzice TikTok încalcă Primul Amendament al Constituției

Elon Musk valorează acum mai mult decât Jeff Bezos și Mark Zuckerberg la un loc

Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR

Partenerii noștri