Live

Iranul încalcă un acord semnat cu ONU și nu îi permite Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică accesul la o instalație nucleară

Data publicării:
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, în timpul unei conferințe de presă din 13 septembrie 2021, care a fost susținută după ședința Consiliului AIEA întrunit la sediul agenției din Viena. Sursă foto: Profimedia Images

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere nucleară al ONU a declarat duminică că i s-a refuzat accesul „indispensabil” la un atelier de fabricare a componentelor pentru centrifuge din Iran, notează AFP.

AIEA a transmis că i s-a refuzat accesul la atelierul de fabricare a componentelor pentru centrifuge TESA, situat la Karaj în apropiere de Teheran, contrar acordului său din 12 septembrie cu Iranul, a indicat agenția ONU într-un comunicat de presă. 

Directorul general a reiterat faptul că toate activităţile Agenţiei sunt indispensabile pentru a menţine continuitatea misiunii sale de supraveghere, potrivit documentului.

În ultimul său raport despre Iran, directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a făcut cunoscut statelor membre că Republica Islamică a acordat, totuşi, celelalte autorizaţii pentru perioada 20-22 septembrie, transmite Agerpres.

Raportul intervine într-un moment în care negocierile sunt într-un punct mort pentru relansarea acordui istoric din 2015 pentru reducerea programul nuclear al Iranului în schimbul relaxării sancţiunilor aplicate de comunitatea internațională și mai ales de SUA. 

După retragerea unilaterală a americanilor din acord, în 2018, sub preşedintele Donald Trump, Iranul şi-a abandonat treptat majoritatea angajamentelor.

De altfel, ministrul iranian de externe a declarat vineri că discuţiile pentru relansarea acordului vor fi reluate foarte curând, însă SUA au îndoieli cu privire la calendarul pe care Teheranul îl are în vedere.

Obiectivul acestor discuţii este de a readuce Statele Unite în acord şi de a face Iranul să-şi reducă din nou activităţile nucleare, permițând accesul complet al AIEA.

Citește și: Iranul spune că acordul nuclear poate fi salvat dar că nu va negocia „la nesfârșit”: „SUA să renunțe la moștenirea eșuată a lui Trump”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea sa administrație de la Casa Albă

Eva Longoria a mărturisit că familia ei nu mai trăiește în SUA. „Majoritatea americanilor nu sunt atât de norocoși”

Escroci costumați în urși au distrus mai multe mașini de lux ca să încaseze banii din asigurări. Un biolog i-a dat de gol

Războiul tarifelor este iminent. Macron și Draghi: Europa, în pericol să devină o victimă colaterală a conflictului comercial SUA-China

Partenerii noștri