Live

India taie accesul pe teritoriul său pentru afaceriștii și trimișii guvernului Chinei și reduce colaborarea cu universitățile chineze

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

India accentuează măsurile restrictive față de activitatea chineză din țară, adăugând mai multe obstacole în calea influenței vecinului său de la est – chinezii vor putea să obțină vize de intrare pe teritoriu indian mai greu, iar legăturile universităților indiene cu Beijingul vor fi evaluate atent, scrie Bloomberg.

Ministerul de Externe indian a primit instrucțiuni conform cărora vizele pentru afaceriști, cercetători, experți sau grupuri de lobby din China vor avea nevoie de aprobări adiționale din partea executivului, au spus oficiali ai acestuia sub protecția anonimatului.

Măsurile sunt foarte similare cu cele luate de India în privința Pakistanului, unul dintre vecinii cu care țara are o rivalitate acerbă.

Activitățile universităților indiene cu legături cu China vor fi, de asemenea, reduse semnificativ, a spus unul dintre oficiali. Guvernul de la New Delhi evaluează acum 54 de documente semnate între universități indiene și Hanban, o agenție chineză care se ocupă de legături inter-academice între China și alte țări.

Cu excepția cursurilor de limbă mandarină, alte legături cu organizații afiliate statului chinez vor fi eliminate, au mai spus oficialii citați.

Relațiile dintre cele două țări s-au răcit puternic mai ales după conflictul de la începutul verii, când 20 de soldați indieni au fost uciși într-o luptă purtată cu soldați chinezi la granița dintre cele două țări în data de 15 iunie.

De atunci, India a luat decizia de a bloca mai multe aplicații dezvoltate de chinezi, precum TikTok și a de a schimba regulile pentru a limita investițiile chineze în companii indiene.

Măsuri similare pentru limitarea influenței chineze au fost luate și de Statele Unite sau de Australia

 Administrația Trump, de exemplu, a crescut controlul exercitat asupra Institutelor Confucius care se ocupă de predarea limbii mandarine și a culturii chineze în SUA și în alte țări. Ele ar putea fi obligate să devină „misiuni diplomatice”, fapt ce le-ar supune unor reguli specifice.

În 2018, Australia a adoptat legi mai dure pentru oprirea interferențelor străine după ce autoritățile de la Canberra au fost alarmate de tulburările care aveau loc în campusuri din cauza influenței Partidului Comunist Chinez asupra organizațiilor studențești. Anul trecut, Australia a impus noi reguli pentru colaborarea cu cercetătorii din China.

India, Australia și SUA au blocat, de asemenea, implicarea Huawei în rețelele 5G. Aceste țări, împreună cu Japonia, formează forumul diplomatic și strategic cunoscut drept Quad.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

Partenerii noștri