Live

India a făcut simulări de vaccinare pe manechine, înainte de a începe imunizarea propriu-zisă

Data actualizării: Data publicării:
India se pregătește de vaccinare masivă a populației. Foto: Profimedia Images

India, țara cu aproximativ 1,3 miliarde de locuitori, a apelat la simulări de vaccinare pe manechine înainte de a începe campania masivă de imunizare a populației împotriva coronavirusului. O comisie guvernamentală a recomandat utilizarea vaccinului dezvoltat de universitatea Oxford şi de AstraZeneca, pentru care se așteaptă aprobarea finală. 

Primele inoculări ar putea începe în această săptămână după obţinerea aprobării definitive din partea autorităţii indiene pentru medicamente a vaccinului, scrie AFP, citată de Agerpres.

India ar putea vaccina 300 de milioane de locuitori până la jumătatea anului 2021, mai scrie sursa citată. Țara este a treia cea mai afectată de pandemia de coronavirus, după SUA și Brazilia. Potrivit unui bilanţ întocmit vineri de AFP din surse oficiale, India înregistra 148.994 de morţi şi 10.286.709 de cazuri de contaminare.

Institutul Serum din India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume, a depozitat deja zeci de mii de doze de vaccin Covishield dezvoltat de AstraZeneca şi circa 96.000 de salariaţi din domeniul sănătăţii au fost formaţi pentru a vaccina populaţia.

Exerciţiile de sâmbătă au constat în efectuarea acţiunilor necesare asupra unor manechine în centrele speciale construite pentru campania de vaccinare care va urma în întreaga ţară.

Regatul Unit şi Argentina au fost primele ţări care au autorizat vaccinul AstraZeneca/Oxford.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Google Maps, acuzat după moartea a trei bărbați care au folosit serviciul de navigație ca să ajungă la o nuntă în India

Partenerii noștri