Live

Video Începe al Treilea Război Mondial? CTP: Pot să spun destul de liniștit că în momentul ăsta e doar o fanfaronadă a rușilor

Data actualizării: Data publicării:
Deocamdată nu există pericolul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial, consideră CTP Foto: Guliver/GettyImages

NATO și Uniunea Europeană nu ar trebui să mai țină seama în acest moment de retorica Rusiei, care amenință cu al Treilea Război Mondial și cu folosirea armei nucleare, pentru că deocamdată nu este decât o „gargară” de uz intern, o formă de propagandă primitivă ce nu mai are nevoie nici măcar de manipulare, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu. El rămâne însă la părerea că „cimpanzeul sângeros” - aluzie la Vladimir Putin - este în stare de orice și avertizează că războiul din Ucraina riscă să fie unul de durată, cu recăderi și perioade de acalmie.

Cristian Tudor Popescu a spus, în emisiunea „Cap limpede” de la Digi24, că două dintre întrebările cele mai frecvente care i se pun se referă la al Treilea Război Mondial și dacă Ucraina va fi învinsă. Iată comentariul lui CTP:

„Apare această întrebare destul de frecvent: Ce-i cu al Treilea Război Mondial? Ce fac rușii cu asta? Pot să spun destul de liniștit în momentul ăsta - în momentul acesta, nu în general - că e o fanfaronadă asta. Au simțit nevoia să scoată vorbe pe gură, să zică ceva, pentru că s-a scufundat „Moskva”.  Să știți că și dacă ar fi spus ce circulă pe net acum - că a trecut la submarine „Moskva”, nu s-a scufundat, adică Jana nu e moartă, Jana se transformă - și asta ar fi ținut la poporul rus în momentul de față! Dacă spunea că s-a făcut submarin nava, ținea și asta! Nu pot să îmi fac nicio iluzie.  Acolo Putin știe ce folosește.

Sentimentul celui de-al Doilea Război Mondial, sentimentul de popor măreț, de salvator al Europei - ei așa se consideră, rușii, în conștientul și în subconștientul lor colectiv, ei se consideră salvatorii Europei. Naziști? Păi, naziști nu sunt numai nemții! Naziști sunt lituanienii, sunt estonienii, sunt letonii, sunt polonezii, finlandezii și mergi înainte. Românii! Acuzele de nazism la adresa românilor sunt grămadă - și unele dintre ele justificate în al Doilea Război Mondial. Deci, acest sentiment e foarte puternic în poporul rus și-l folosesc în momentul de față, orice s-ar întâmpla.

Practic, am ajuns la o formă - n-am mai întâlnit așa ceva - am ajuns la o formă de propagandă care nici măcar nu mai are nimic din manipulare. Manipularea presupune, totuși, cât de cât, un raționament, o construcție, să încerci să folosești și o bucățică de adevăr sau ceva. Nu! În clipa de față, Kremlinul livrează pur și simplu minciuni colosale, după cum instruia tătânele lui Putin, adică Hitler. El așa spunea: dacă tot te apuci să minți, măcar spune o minciună uriașă, nu minți pe mic, pe porțiuni, că nu crede lumea, spune o minciună uriașă și vei fi crezut.

Un război de durată

Da, e posibil lucrul ăsta, să fie un război de durată. Iarăși răspund la o întrebare de pe Facebook: Ce se va întâmpla, Ucraina va fi învinsă sau se va semna pacea?

Nici una, nici alta.

Cred că va fi un război mai mult sau mai puțin înghețat. Adică poate să fie și fierbinte, cu recăderi, cu perioade de acalmie, dar asta este probabilitatea cea mai mare: să se prelungească războiul - nu știe nimeni cât în acest moment - sub diverse forme, pentru că blocajul este evident. Ați văzut cum urla ăla, moșulică ăla, care altfel ar părea simpatic bunicuțul: Avem nevoie de victorie oricât ne-ar costa! Și cu lacrimi în ochi! Lacrimi pentru ce? Pentru fierotania aia care s-a scufundat. Nu vorbesc de ucrainieni, ăia sunt suboameni pentru ruși, dar pentru zecile de mii de ruși care au murit și vor mai muri acolo. Nu, nu, ăla vărsa lacrimi pentru crucișător și să bombardăm Kievul!

Deci, o să țină războiul. Nu văd cum cum se poate stopa lucrul ăsta.

Ce să se întâmple până la 9 Mai? Până atunci, de pildă, pot să ocupe Mariupol, e suficient. Organizează o paradă acolo de 9 Mai și e suficient. Mai organizează ceva și prin Donețk și Lugansk, că au zone pe care le controlează acolo, și le ajunge asta, dar asta neînsemnând că încetează războiul! Nu încetează, dar pentru 9 Mai se poate oferi ceva de genul acesta.

NATO să nu țină cont de amenințări. Cimpanzeul sângeros e oricum  în stare de orice

Acum ei aruncă cu vorbe, cu foarte multe vorbe, cum e și aia că la Odesa există un comandament NATO, care conține și români și care supraveghează navele rusești și îi informează pe ucrainieni. Asta face parte din pregătirea atacării Odesei, care trebuie să vină și ea mai devreme sau mai târziu.  În clipa de față nu au suficient elan pentru asta, având în vedere înfrângerile, retragerile, scufundarea „Moskva”.

Rămân la ce am spus: cimpanzeul sângeros este capabil de orice. Asta am spus-o în prima secundă a războiului și rămân la această părere, e capabil de orice.

Dar în clipa de față, cred că NATO și Uniunea Europeană nu trebuie să mai țină seama de gargara asta cu al Treilea Război Mondial și cu amenințările nucleare ale Rusiei și așa mai departe. Nu, pentru că în ele este multă fanfaronadă în clipa asta, bat în tingiri. V-am povestit de chinezii ăia care care băteau în tingiri să omoare rândunica de copac.

De pildă, dacă Suedia și Finlanda acum cer intrarea în NATO, să intre în NATO fără niciun fel de ezitare. Dacă se va hotărî ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană, atunci să intre!”

x[00:05:30]

[00:06:43]

[00:07:53]

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Situație dificilă pentru forțele ucrainene pe front. Armata lui Putin pune presiune pe un oraș important din nord-estul Ucrainei

Cum se apără Olaf Scholz, după convorbirea telefonică pe care a avut-o cu Vladimir Putin

„O altă încercare nereușită a inamicului”. Ucrainenii au distrus cu o dronă un steag plantat de „sabotori” ruși în regiunea Cernihiv

Zelenski spune că Putin nu vrea să discute despre pace, ci doar să iasă din izolare: „Ce fel de negocieri pot exista cu un criminal?”

Partenerii noștri