Live

Încep conflictele în UE pe banii pentru reconstrucția post-COVID. Grecia anunță că nu acceptă condițiile europenilor

Data publicării:
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis FOTO: Guliver/GettyImages

Grecia nu va accepta condiţiile stricte impuse de Uniunea Europeană pentru folosirea fondului de urgenţă în cadrul planului de relansare după pandemia de COVID-19, a declarat premierul elen Kyriakos Mitsotakis pentru Financial Times într-un interviu publicat duminică, relatează Reuters, citat de Agerpres.

„Grecii s-au maturizat mult. Şi vrem să ne facem propriile reforme”, a anunţat şeful guvernului de la Atena. O revizuire semestrială a performanţelor economice desfăşurată de Comisia Europeană a fost suficientă şi nu este nevoie de „condiţionalităţi stricte suplimentare”, a insistat el.

Mitsotakis a declarat pentru Financial Times că Grecia are „o agendă de reforme foarte agresivă” care se va concentra pe „tranziţia verde”, „tranziţia digitală” şi încurajarea investiţiilor, în parte printr-un program de privatizare.

Vineri, într-o intervenţie în parlament, Mitsotakis a anunţat noi măsuri în valoare de 3,5 miliarde de euro pentru a sprijini afacerile afectate de carantina impusă pentru a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus.

Grecia reuşise să depăşească criza a datoriei publice în 2018 şi spera să înregistreze o creştere economică puternică în 2020. Însă măsurile de izolare impuse la nivel naţional în martie pentru a preveni infecţiile cu coronavirus au dat peste cap aceste aşteptări. Acum, se aşteaptă ca economia Greciei să se contracteze cu 8% până la 10% în acest an, revenind pe creştere abia din 2021.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Partenerii noștri