Video Incendiu la un depozit de petrol din Krasnodar, după un atac ucrainean cu drone asupra Rusiei
Un atac ucrainean cu drone, care a avut loc în timpul nopţii de marţi spre miercuri, a provocat un incendiu la un depozit de petrol din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, a declarat, miercuri dimineaţă, guvernatorul acesteia, citat de Reuters, potrivit News.ro.
O serie de atacuri cu drone ale Ucrainei asupra unor centre energetice din Rusia au provocat incendii, în ultimele zile, la o rafinărie importantă din regiunea Volgograd, precum şi la centrala de gaz Astrahan.
„Incendiul a fost localizat, nu sunt victime”, a afirmat, pe aplicaţia Telegram, Veniamin Kondratyev, guvernatorul regiunii Krasnodar.
🇺🇦🇷🇺At night, drones attacked an oil depot in Kuban.
— Intel Slava (@Intel_Slava) February 5, 2025
According to Russian authorities, a tank containing residual oil caught fire in the village of Novominskaya.
The governor of Krasnodar Krai stated that the fire has already been extinguished. pic.twitter.com/8iYOAaQYHL
O echipă de 55 de oameni cu 19 echipamente încearcă să stingă flăcările.
Kondratyev nu a spus care depozit a luat foc şi nici nu a detaliat amploarea pagubelor.
Ministerul rus al Apărării a afirmat că patru drone ucrainene au fost distruse, peste noapte, deasupra teritoriului rusesc, dar nu a menţionat regiunea Krasnodar, într-o declaraţie pe Telegram.
Ministerul raportează doar dronele pe care sistemul de apărare anti-aeriană le distruge, nu şi câte au fost lansate.
Ucraina nu a comentat deocamdată informaţiile. Kievul afirmă că atacurile sale în interiorul Rusiei vor să distrugă infrastructură-cheie în războiul dus de Moscova în Ucraina şi vin ca răspuns la borbardamentele continue ale Rusiei în Ucraina.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News