Live

Incendiu în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie. Rușii acuză ucrainenii de bombardamente în orașul Enerhodar

Data actualizării: Data publicării:
Centrala nucleară Zaporojie. Foto: Profimedia Images

Un incendiu a izbucnit în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie, în sudul Ucrainei, a anunţat duminică Evgheni Baliţki, guvernatorul pro-rus al regiunii, ocupată de forţele armate ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres. Rusia acuză Ucraina de acest incident.

„Bombardarea oraşului Enerhodar de către trupele ucrainene a provocat un incendiu în sistemul de răcire” al centralei, a afirmat Evgheni Baliţki pe Telegram. Centrala de la Zaporojie, ocupată din martie 2022 de ruşi, este situată în Enerhodar, de-a lungul Niprului, un fluviu care a devenit o linie naturală de front între beligeranţi.

„Situația se deteriorează”

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat sâmbătă că securitatea la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, cea mai mare din Europa, se „deteriorează” după o lovitură cu dronă în apropierea centralei.

Experţii AIEA prezenţi la faţa locului au fost informaţi sâmbătă despre o detonare în apropierea centralei şi s-au deplasat imediat la faţa locului, a indicat într-un comunicat agenţia ONU cu sediul la Viena.

Potrivit experţilor, pagubele „par să fi fost cauzate de o dronă dotată cu o încărcătura explozivă” care a lovit drumul dintre cele două porţi principale ale centralei. Rusia acuză Ucraina de acest incident.

Centrala nucleară de la Zaporojie este ocupată de ruşi din martie 2022 şi a fost ţinta unor atacuri repetate, de care ruşii şi ucrainenii se acuză reciproc.

„Situația se înrăutățește pe zi ce trece” Centrala nucleară Zaporojie a fost ocupată de ruși la câteva zile de la începutul invaziei, pe 28 februarie 2022.

Yuriy Kostenko, fost ministru al Protecției Mediului (între 1992 și 1998) și participant la negocierile pentru dezarmarea nucleară a Ucrainei - politician acum în vârstă 70 de ani, arată că „situația nu se află sub control” nici doi ani mai târziu.

„După ce au ocupat centrala nucleară, regulile de protecție nucleară și împotriva radiaților au fost distruse în totalitate de trupele ruse (...) Trupele militare prezente pe situl nuclear au arătat întregii lumi ca situația centralei Zaporojie se înrăutățește pe zi ce trece”, a precizat fostul ministru ucrainean, într-o declarație acordată Digi24.ro.

Citește și: EXCLUSIV „Ne aflăm pe un butoi de pulbere.” Digi24.ro a vorbit cu experți ucraineni despre pericolul unui accident nuclear la centrala Zaporojie

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri