Live

Încă un american a fost arestat în Rusia. A fost acuzat că a băut și apoi a ieșit afară dezbrăcat

Data publicării:
Un cetățean american a fost arestat în Rusia, fiind acuzat de "huliganism" pe motiv că a stat dezbrăcat afară după ce a consumat alcool.. FOTO: Profimedia Images

Încă un cetățean american a fost arestat în Rusia, el fiind acuzat de "huliganism" pe motiv că a stat dezbrăcat afară după ce a consumat alcool. Luni, autorităţile ruse anunţaseră că au arestat un alt cetățean american, un soldat acuzat de furt.

Serviciul judiciar al Moscovei a anunţat marţi că cetăţeanul american, William Russell Nycum, a fost arestat preventiv pentru "huliganism", scrie Reuters.

Serviciul a precizat că acesta a fost găsit dezbrăcat afară după ce a consumat alcool, într-un incident despre care a spus că "a exprimat o lipsă evidentă de respect faţă de societate, cetăţeni şi ordinea publică".

Luni, autorităţile ruse anunţaseră că au arestat un alt cetăţean american, un soldat SUA în activitate, acuzat de furt.

Contactat marţi de Reuters în legătură cu reţinerea celor doi cetăţeni americani, un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA la Moscova a declarat: "Suntem la curent cu informaţiile privind arestarea unor cetăţeni americani în Rusia. Ofiţerii consulari ai ambasadei încearcă întotdeauna să ajute cetăţenii cu asistenţă adecvată, dar din motive de confidențialitate nu putem face alte comentarii".

În ceea ce privește cazul soldatului arestat, el călătorise în orașul Vladivostok pentru a întâlni o femeie cu care ar fi avut o relație. Patru oficiali americani au spus că soldatul era staționat în Coreea de Sud și a călătorit în Rusia fără aprobare, potrivit NBC News. Oficialii au spus că acesta ar fi trebuit să se întoarcă în Statele Unite, însă a călătorit la Vladivostok fără permisiunea superiorilor săi și că acum se află într-un centru de detenție. Soldatul este acuzat că „a furat de la o femeie”, după cum au subliniat oficialii. Nu a fost imediat clar dacă aceasta era aceeași femeie pe care o vizita.

Arestările americanilor în Rusia au devenit mai frecvente pe măsură ce relațiile dintre cele două țări au scăzut la minime istorice. SUA au acuzat Rusia că îi vizează pe americani și îi folosește ca monedă de schimb. Printre cei mai importanți cetățeni americani reținuți se numără reporterul Wall Street Journal Evan Hershkowitz, care a fost închis în martie anul trecut, și fostul soldat Paul Whelan, care a fost arestat în 2018. Guvernul SUA a declarat că atât Hershkowitz, cât și Whelan au fost reținuți ilegal.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat Rusia cu zeci de rachete și de drone. Incendiu la o rafinărie din Rostov

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Coreea de Nord, reacție furioasă după criticile „nebune” ale SUA și aliaților privind sprijinul său pentru Rusia în Ucraina

NYT: Cât câștigă Phenianul de pe urma alianței cu Moscova. Și ce riscă Kim Jong-un

Partenerii noștri