Live

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin asista la slujba de Înviere

Data actualizării: Data publicării:
În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin asista la slujba de Înviere la Moscova. Foto: Profimedia Images

În timp ce armata rusă bombarda Ucraina, Vladimir Putin era la slujba de Înviere în Catedrala Hristos Mântuitorul, distrusă pe vremea lui Stalin, dar reconstruită după căderea comunismului.

Slujba a fost oficiată de Patriarhul Kirill, unul dintre cei mai mari susținători ai președintelui și un promotor al războiului din Ucraina. Vladimir Putin vine să celebreze Învierea Domnului aici an de an.

În apropierea lui se află adesea lideri importanți ai regimului. Cine stă lângă Putin de Înviere arată că este, pentru moment, în grațiile președintelui rus. Anul acesta a fost primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Putin, într-un costum de culoare închisă, cămaşă albă şi cravată roşu închis, a fost filmat ţinând în mână o candelă roşie aprinsă, după cum se vede într-o înregistrare video de la slujbă. Liderul rus şi-a făcut cruce de mai multe ori în timpul slujbei, care a început sâmbătă seara târziu şi a durat până la primele ore ale zilei de duminică. Când patriarhul Kirill a anunţat "Hristos a înviat!", Putin s-a alăturat celorlalţi credincioşi care au răspuns: "Adevărat a înviat!", notează agenţia britanică de presă.

Capul bisericii ruse a sprijinit cu tărie războiul din Ucraina, intrat deja în al treilea an. Zeci de mii de oameni au fost ucişi şi milioane de oameni au trebuit să-şi abandoneze casele de când Putin a ordonat invadarea ţării vecine în februarie 2022.

În cadrul slujbei de Înviere, patriarhul rus s-a rugat pentru protejarea "graniţelor sfinte" ale Rusiei, exprimându-şi speranţa că Dumnezeu va opri "luptele interne" între Rusia şi Ucraina, a relatat agenţia de presă de stat TASS.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Partenerii noștri