Live

În căutarea alegătorului american pierdut. Ce categorii de votanți țintesc candidații la președinția SUA Kamala Harrris și Donald Trump

Data publicării:
Kamala Harris și Donald Trump, candidații la alegerile prezidențiale din SUA 2024. Colaj foto: Getty Images

Consilierii vicepreședintei Kamala Harris și ai fostului președinte Donald Trump, ambii candidați la alegerile prezidențiale americane din noiembrie 2024, sunt de acord asupra a trei puncte principale referitoare la cei doi contracandidați: în primul rând, Harris a avut o ultimă lună „fenomenală”  (donații record pentru campanie, unitate în partid și nivel ridicat de popularitate). În al doilea rând, Trump a avut o lună „dificilă” (o prestație dezamăgitoare din partea lui JD Vance, propus pentru funcția de vicepreședinte și nicio schimbare vizibilă a prestației sale de după tentativa de asasinat asupra sa). Al treilea aspect e dat de faptul că cei doi se află la egalitate, în marja de eroare e sondajelor, în toate cele șapte state-cheie americane care ar putea decide câștigătorul alegerilor prezidențiale din SUA, se arată într-o analiză Axios care prezintă în detaliu grupurile specifice de votanți țintite de echipele de campanie ale lui Harris și Trump.

Marele merit actual al Kamalei Harris este că a reușit să refacă fosta „coaliție câștigătoare” de votanți care a dus la victoria, la alegerile din 2020, a echipei democrate Biden: este vorba de votanții de culoare, hispanici și tinerii americani. Cu toate acestea, după cum arată un sondaj publicat de Wall Street Journal, Harris încă nu a reușit să reducă din câștigurile obținute de Trump în cadrul acestor categorii de votanți.

În prezent, echipa electorală a Kamalei Harris „țintește” cu precădere șase grupuri de votanți:

  • Femeile. Harris încearcă să obțină majoritatea voturilor din partea acestei categorii. După retragerea din cursă a lui Joe Biden, sondajele au arătat că tot mai multe femei aleg să voteze candidații democrați. Această categorie de votanți
  • Votanții cu studii superioare. Acest grup de votanți s-a apropiat de Partidul Democrat în alegerile din 2020 și 2022, în urma pericolului la adresa democrației perceput în cazul lui Donald Trump ori al republicanilor. Conform Axios, echipa de campanie Harris îi „targhetează în mod agresiv” pe bărbații de culoare și votanții hispanici.
  • Votanții tineri. Această categorie distinctă și-a redus spijinul față de Partidul Democrat în special în „epoca Biden” dar a fost „reactivată” odată cu anunțarea candidaturii lui Harris. În prezent, jumătate din votanții cu vârste de sub 30 de ani admit că vor vota cu Harris, comparativ cu 34% care îl preferă pe Trump.
  • Independenții. Acest grup era încă „indecis” în perioada când Biden era angajat în cursa electorală dar și-a manifestat în mod clar opțiunea pro-Harris, odată cu intrarea acesteia în cursa prezidențială.
  • Votanții de culoare din clasa de mijloc. Se estimează  că Harris va obține în jur de 85-90% din voturile acestei categorii sociale. Este de așteptat ca votul acestor electori să fie decisiv în statele-cheie americane
  • Nehotărâții („turned-out voters”, în engleză). Atunci când Harris a spus de două ori, în cadrul unui interviu CNN, că dorește să „întoarcă foaia” („turn the page” în engleză), s-a referit fix la această categorie de votanți, vizați direct de echipa sa de campanie. În această categorie intră acei americani care „s-au săturat” de mediul toxic politic care a prins avânt în SUA odată cu realegerea lui Obama, în 2012 și care a dus ulterior la ascensiunea lui Trump.

Care sunt cele șase grupuri-țintă de votanți vizate de echipa lui Donald Trump:

  • Votanții din așa-numita categorie „Bro”. Trump se adresează prin canale media „netradiționale” unor categorii aparte de bărbați și tineri din generația Z, precum Nelk Boys, Adin Ross, Logan Paul sau comicul Theo Von. În plus, recenta susținere din partea lui Robert F. Kennedy ar putea spori voturile pro-Trump din partea tinerilor „nemulțumiți”.
  • Bărbații care n-au facultate. Sau bărbații cu liceu făcut. Acest grup electoral („non-college men” în engleză) a jucat un rol „crucial” în victoria lui Trump de la alegerile prezidențiale din SUA din 2016. Acum, Trump se bazează din nou pe această categorie de votanți.
  • Bărbații de culoare: O altă categorie vizată de Trump care, la un moment dat chiar a precizat că „și el se simte discriminat”, la fel ca persoanele de culoare din SUA, o afirmație controversată care a provocat critici din partea adversarilor săi politici.
  • Bărbații hispanici. Așa cum Kamala Harris se bazează pe femeile hispanice, Trump încearcă să câștige voturile bărbaților hispanici. Explicația: diferența în materie de educație (liceu vs. facultate/colegiu) dintre bărbații și femeile hispanice. În 2020, Trump s-a bucurat de sprijinul a 31% din votanții hispanici, cu 7% mai mult decât în 2016.
  • Votanții hispanici religioși. În statul-cheie Arizona aceștia reprezintă un procent de 12%, mai mare decât cel al „albilor evangheliști” (10%). De asemenea, acest segment electoral  în creștere și în Pennsylvania, alt stat-cheie.
  • Mamele preocupate de securitatea națională. Retorica Partidului Republican axată pe criminalitate și siguranța frontierelor e special țintită asupra acestei categorii electorale care depășește cu mult baza femeilor conservatoare, care fac parte din bazinul electoral republican.

Cele 7 state cheie din SUA, unde se va decide bătălia electorală dintre Kamala Harris și Donald Trump și care vor desemna viitorul președinte al SUA sunt următoarele: Arizona, Nevada, Wisconsin, Michigan, Pennsylvania, North Carolina și Georgia.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA. Acuzațiile împotriva sa

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Partenerii noștri