Live

Galerie Foto Imaginile disperării în Etiopia. 257 de oameni au murit după o alunecare de teren. ONU avertizează că numărul victimelor se poate dubla

Data publicării:
Crește bilanțul victimelor după alunecarea de teren din Etiopia. Foto: Profimedia

Bilanţul morților în urma alunecării de teren care a avut loc, luni, într-o zonă greu accesibilă din sudul Etiopiei a crescut la 257 şi ar putea ajunge la 500, a informat joi OCHA, agenţia umanitară a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), relatează Aljazeera

Alunecarea de teren este cea mai mortală cunoscută în Etiopia - a doua cea mai populată ţară de pe continentul african - unde mai mult de trei sferturi din cei 120 de milioane de locuitori trăiesc în zone rurale.

Bilanţul "a ajuns la 257 de morţi până la 24 iulie (miercuri)" şi "se preconizează că va creşte la 500 de decese, conform informaţiilor furnizate de autorităţile locale", a scris Biroul ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA) în cel mai recent raport al său, publicat joi.

Raportul anterior, comunicat marţi seara de autorităţile locale, indica 229 de decese.

"Operaţiunile de salvare continuă", iar "locuitorii sapă în principal cu mâinile goale sau cu lopeţi, în lipsa altor opţiuni", a adăugat Biroul.

Într-un interviu acordat miercuri postului BBC, şeful OCHA din Etiopia, Paul Handley, a explicat că transportul "utilajelor grele de excavare în zona afectată", care este "izolată şi muntoasă", a fost "o provocare, în special din cauza stării drumurilor".

Potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului, drumul care duce la locul dezastrului este neasfaltat pe câteva zeci de kilometri.

"Guvernul etiopian, împreună cu autorităţile regionale şi locale, finalizează un plan de evacuare" pentru peste 15.500 de persoane care locuiesc în apropiere, în zone "cu risc crescut de alunecări de teren şi care trebuie evacuate imediat", a continuat OCHA, potrivit Agerpres. 

Printre aceştia se numără "cel puţin 1.320 de copii sub cinci ani şi 5.293 de femei însărcinate şi care alăptează".

Dezastrul s-a produs în kebele (cea mai mică diviziune administrativă) din Kencho Shacha Gozdi, o zonă rurală, deluroasă, situată la aproximativ 480 de kilometri şi la circa zece ore de mers cu maşina de Addis Abeba.

Numărul persoanelor dispărute, necunoscut 

În regiune a plouat abundent duminică seara. O porţiune de deal s-a prăbuşit luni dimineaţă, afectând mai multe case înainte ca o altă alunecare de teren să-i înghită pe numeroşi rezidenţi care s-au grăbit să ajute.

Înarmaţi cu unelte agricole, locuitorii încearcă în continuare să îi găsească pe cei dragi, îngropaţi sub un strat gros de pământ, au constatat jurnaliştii AFP.

"Nu pot să mă duc acasă fără să-mi găsesc fratele", a declarat pentru AFP un tânăr, printre lacrimi, miercuri seară.

Numărul persoanelor dispărute este necunoscut.

Ajutoarele au început să sosească în ultimele zile. Crucea Roşie a început să distribuie produse de primă necesitate marţi, iar guvernul federal, diverse agenţii ONU şi ONG-uri internaţionale desfăşoară în prezent echipe în zona afectată.

Aproximativ 18% din populaţia ţării (21,4 milioane de persoane) depind de ajutoare umanitare, iar 4,5 milioane sunt strămutate de conflicte sau dezastre climatice (secetă, inundaţii şi altele), potrivit ONU.

Potrivit localnicilor, locuitorii aleg adesea să trăiască la poalele dealurilor, unde este mai puţin frig. "Aceasta nu este prima catastrofă de acest gen. Anul trecut, peste 20 de persoane au fost ucise. În fiecare sezon ploios, mor oameni din cauza alunecărilor de teren şi a ploilor abundente din această zonă", a comentat marţi un locuitor al unui woreda (district) învecinat cu locul dezastrului.

Sezonul ploios "lung" a început în iunie, în mare parte din regiunile etiopiene, inclusiv în statul regional Etiopia de Sud. Acesta ar urma să se prelungească până în septembrie.

Statul regional Etiopia de Sud este una dintre numeroasele zone afectate de inundaţiile din aprilie şi mai, în timpul sezonului ploios "scurt".

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un mega-tsunami a „zguduit Pământul” timp de nouă zile anul trecut. Acum s-a aflat în sfârșit de unde venea semnalul seismic

„Un grav dezastru natural”. Peste 100 de oameni au murit după mai multe alunecări de teren în India. Aproape 200 sunt dați dispăruți

Țara în care turiștii „se întorc în timp”. Oficial, calendarul local arată anul 2016

Drum fisurat lângă un șantier din Cluj-Napoca. Oamenii se tem de o alunecare de teren și cer soluții urgente

Partenerii noștri