Live

Galerie Foto Imaginile dezastrului. 48 de morți după cele 150 de cutremure din Japonia, cursă contracronometru pentru căutări sub clădiri prăbușite

Data actualizării: Data publicării:
30 de oameni au fost confirmați morți în Japonia după puternicul cutremur cu magnitudinea 7,6 din prima zi a anului. FOTO: Profimedia Images

48 de oameni au fost confirmați morți în Japonia după puternicul cutremur cu magnitudinea 7,6 din prima zi a anului. Este un bilanț provizoriu, căutările continuă. Japonezii sunt într-o cursă contra cronometru pentru a-i scoate pe cei prinși sub dărâmături. Pe lângă construcțiile care s-au surpat, în jur de 200 de case dintr-un oraș au ars în incendiile care au izbucnit după seism. Guvernul a anunțat că a format o forță operativă de 10.000 de salvatori.

ACTUALIZARE 11.10 Crește bilanțul victimelor după cutremur. Ultimele informații oficiale indică 48 de morți.

În Japonia au fost 150 de replici seismice în ultimele 24 de ore.

Știrea inițială:

Alerta de tsunami a fost oficial ridicată, dar localnicii încă nu au primit undă verde să se întoarcă în zonele de coastă vizate. În același timp, autoritățile au anunțat că seismul nu a afectat funcționarea centralelor nucleare. 

Peste 100 de cutremure și replici ale acestora au lovit Japonia în prima zi a anului. Cel mai puternic a fost de 7,6, produs în Marea Japoniei, și care a declanșat un tsunami de peste un metru înălțime. În mai multe prefecturi din vestul Japoniei s-au prăbușit construcții.  

Pericolul major acum este ca noi cutremure să pună la pământ construcțiile șubrezite de primele seisme. De aceea, 100.000 de persoane au fost evacuate. În plus, multe drumuri sunt distruse așa că echipele de intervenție ajung greu în zonele sinistrate.

Prefectura Ishikawa este cel mai puternic afectată. Magazinele erau pline, la fel și templele pe care tradiția shintoistă cere să le vizitezi chiar în prima zi a noului an.

Numeroase drumuri au fost rupte de șocul mișcării telurice, în timp ce multe construcții s-au prăbușit înainte ca oamenii să poată ieși.

Cutremurul a paralizat traficul rutier și feroviar, iar reactoarele centralelor nucleare din regiunea vizată au fost atent monitorizate. 

Premierul Japoniei "Trebuie să luptăm contra cronometru" pentru a salva vieţi

Premierul Fumio Kishida a declarat marţi că seismele puternice şi numeroase care au zguduit centrul Japoniei de luni, inclusiv un cutremur cu o magnitudine mai mare de 7 grade, au provocat numeroase victime şi pagube materiale semnificative

"Au fost confirmate pagube foarte semnificative, inclusiv numeroase victime, clădiri prăbuşite şi incendii", a spus premierul Kishida."Trebuie să luptăm contra cronometru" pentru a salva vieţi, a adăugat el.

Agenţia de Meteorologie Japoneză (JMA) a ridicat oficial marţi riscul unui tsunami legat de cutremurele care au lovit centrul ţării. JMA emisese luni o alertă maximă de tsunami foarte rară, în urma cutremurului principal înregistrat, care a avut o magnitudine de 7,6 grade. A scăzut apoi treptat nivelul riscului de tsunami.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în Insulele Vanuatu

Cutremur în România, miercuri după-amiază

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Încercarea primei companii nipone de lansa sateliți în spațiu s-a soldat cu un imens eșec. Cât a durat zborul rachetei Kairos

Partenerii noștri