Imagini din spaţiu cu uraganul Milton. Un astronaut NASA a filmat furtuna care urmează să lovească Florida
Astronautul NASA Matthew Dominick a postat imagini cu uraganul Milton surprinse de la bordul navei spaţiale Dragon Endeavour, relatează AFP și News.ro.
Uraganul Milton este așteptat să lovească coasta de vest a Floridei în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce sud-estul Statelor Unite se refac după uraganul Helene, de la sfârşitul lunii septembrie, soldat cu 235 de morţi.
Timelapse flying by Hurricane Milton about 2 hours ago.
— Matthew Dominick (@dominickmatthew) October 8, 2024
1/6400 sec exposure, 14mm, ISO 500, 0.5 sec interval, 30fps pic.twitter.com/p5wBlC95mx
Uraganul Milton, care a redevenit un uragan de categoria 5 (maximă) marţi ar putea să fie ”cea mai rea furtună” care loveşte peninsula ”din ultimul secol”, a avertizat preşedintele american Joe Biden.
Rafalele de vânt pot atinge până la 270 de kilometri pe oră, iar ”fluctuaţii intensive” sunt probabile înainte ca uraganul să atingă coasta de vest a Floridei, a avertizat în ultimul său buletin Centrul Naţional american al Uraganelor (NHC).
Uraganul se deplasează de la sud-vest către nord-est în Golful Mexic.
Trecerea uraganului marţi prin largul Peninsulei Yucatan, în Mexic, nu s-a soldat cu victime şi a provocat câteva pagube materiale.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News