Live

Imagini cu soldați ucraineni decapitați de ruși circulă în mediul online. Kuleba: Rușii sunt mai răi decât ISIS

Data actualizării: Data publicării:
Războiul din Ucraina. Foto: Facebook/General Staff of the Armed Forces of

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu soldați ucraineni decapitați de ruși. Un videoclip, care a circulat pe Twitter, pare să arate un soldat rus ținând un cuțit și tăind capul unui bărbat despre care se spune că este un luptător ucrainean capturat, scrie Sky News. Într-un alt videoclip, apar mai mulți soldați ucraineni decapitați, lângă blindatele distruse. „Rușii sunt mai răi decât ISIS”, a reacționat ministrul de externe al Ucraineni, în timp ce președintele Volodimir Zelenski a cerut liderilor internaționali să reacționeze la aceste crime de război.

„Este ceva ce nimeni în lume nu poate ignora. Cât de ușor ucid aceste fiare. Acest videoclip, execuția unui prizonier ucrainean. Acesta este un videoclip cu Rusia așa cum este. Ce fel de oameni sunt. Nu există oameni pentru ei. Un fiu, un frate, un soț, copilul cuiva. (...) Acesta nu este un accident. Acesta nu este un episod. Așa a fost cazul în Bucha. De mii de ori. Toată lumea trebuie să reacționeze. Fiecare lider”, a spus Zelenski, în mesajul său de marți noaptea, potrivit The Guardian.

Un videoclip care circulă în mediul online pare să arate cadavrele decapitate a doi soldați ucraineni întinși la pământ lângă un vehicul militar distrus. O voce spune: „I-au ucis. Cineva a venit la ei. S-au apropiat de ei și le-au tăiat capul.”

Un al doilea clip, care este posibil să fi fost filmat în vara anului trecut, judecând după aspectul frunzișului din clip, pretinde că arată un membru al forțelor ruse folosind un cuțit pentru a tăia capul unui soldat ucrainean, mai precizează The Guardian.

„Un videoclip înfiorător cu trupele ruse care decapitează un prizonier de război ucrainean circulă pe internet. Este absurd că Rusia, care este mai rea decât ISIS, prezidează Consiliul de Securitate al ONU. Teroriștii ruși trebuie să fie scoși din Ucraina și ONU și să fie trași la răspundere pentru crimele lor”, a scris și ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba.

Marți, Institutul pentru Studiul Războiului a scris că luptătorii Wagner continuă să comită crime de război, inclusiv „prin decapitarea militarilor ucraineni”

Se spune că utilizatorii ruși de rețele sociale au publicat imagini „care arată rămășițele unui cap aparținând unui soldat ucrainean înfipt într-o țepușă” într-o zonă nespecificată a orașului Bahmut.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri