Live

Haos în Liban, unde oamenii s-au trezit dimineață pe două fusuri orare diferite în loc de unul

Data publicării:
Libanul, deja aflat într-o profundă criză politică şi economică, s-a trezit duminică divizat în jurul schimbării orei. Foto: Profimedia

Oamenii din Liban s-au trezit duminică pe două fusuri orare, din cauza disputelor între autoritățile politice și religioase privind momentul în care ar trebui schimbată ora, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul demisionar al lui Najib Mikati a luat decizia joi, fără a furniza argumente, cu două zile înainte de trecerea prevăzută la ora de vară ca de fiecare dată în ultima duminică a lunii martie. Această măsură a fost interpretată ca vizând scurtarea zilei de post musulman în timpul Ramadanului, care a început joi, provocând furia responsabililor politici şi religioşi creştini.

Patriarhatul maronit, comunitatea creştină cea mai puternică din Liban, a denunţat o decizie „luată fără coordonare” şi a anunţat că nu se va conforma. Patriarhatul „a adoptat această poziţie pentru a nu accentua izolarea Libanului”, a explicat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, Walid Ghayad.

Decizia a provocat perturbări ale zborurilor internaţionale sau ale instituţiilor cu legături cu străinătatea, numeroase ţări trecând la ora de vară duminică. Compania aeriană naţională, Middle East Airlines, a anunţat că „avansează cu o oră orarele zborurilor prevăzute” să plece de la Beirut. Puternica reţea de şcoli catolice a anunţat că unităţile sale vor trece la ora de vară începând de luni.

Două dintre cele mai mari canale private de televiziune, MTV şi LBCI, au trecut şi ele la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, explicând că decizia guvernului ar fi avut un impact asupra funcţionării lor. „Dacă statul lua decizia asta cu o lună înainte şi nu cu 48 de ore, nu ar fi fost probleme”, a declarat pentru AFP CEO-ul LBCI, Pierre Daher, deplângând faptul că situaţia a luat „o turnură confesională”.

Principalele două partide creştine, Forţele Libaneze şi Curentul Naţional Liber, s-au ridicat şi ele împotriva deciziei prim-ministrului, care conduce ţara după ce mandatul preşedintelui Republicii, un creştin maronit, a expirat în urmă cu aproape cinci luni.

Prim-ministrul demisionar, un musulman sunit, nu şi-a explicat motivele deciziei. Însă într-o înregistrare video care s-a scurs pe reţelele sociale preşedintele Parlamentului, Nabih Berri, un musulman şiit, poate fi văzut cerându-i premierului ca ţara să nu treacă la ora de vară pentru a le permite persoanelor care ţin postul Ramadanului, care durează de la răsăritul la apusul soarelui, să-l încheie cu o oră mai devreme.

Disputa a provocat o avalanşă de comentarii satirice pe reţelele sociale, un internaut întrebându-se chiar dacă „un nou război civil” va izbucni din cauza acestui conflict.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

Trump vrea ca Statele Unite să renunțe la trecerea la ora de vară. „E incomodă și foarte costisitoare”

Lovituri aeriene la granița siriano-libaneză. Armata israeliană susține că a vizat „rute de contrabandă cu arme” ale Hezbollah

Mii de oameni au deplâns moartea lui Hassan Nasrallah lângă craterul uriaș rămas după asasinarea liderului Hezbollah în Beirut

Partenerii noștri