Hamas susţine că s-a oferit să elibereze alte două ostatice, dar că Israelul a refuzat. Netanyahu: „Propagandă mincinoasă”
Hamas susţine că s-a oferit să elibereze, duminică, alte două femei pe care le ţine captive, Nurit Yitzhak şi Yovheved Lifshitz, „urmând aceiaşi paşi ca şi în cazul celor două ostatice americane”, a transmis gruparea islamistă palestiniană într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram.
Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor al-Qasam, aripa înarmată a Hamas, a mai spus și că a propus eliberarea ambelor cetăţence israeliene „din motive umanitare imperioase şi fără a cere nimic în schimb”, dar, a susţinut el, „Israelul a refuzat să le primească”.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a negat acuzaţia şi a numit-o „propagandă mincinoasă”.
Separat, guvernul Hamas a anunţat că cel puţin 55 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, după anunţul făcut de armata israeliană că îşi va intensifica bombardamentele.
Cel puţin 55 de persoane au fost ucise „în această noapte, până la ora 6 dimineaţa, şi peste 30 de case au fost distruse”, a susținut Hamas.
În ultimul său bilanţ transmis sâmbătă, Hamas a raportat aproape 4.400 de morţi, majoritatea civili. Israelul a anunţat, sâmbătă seara, intensificarea bombardamentelor în Fâşia Gaza, în pregătirea unei ofensive terestre asupra enclavei palestiniene.
„De astăzi, ne vom intensifica loviturile” în Fâşia Gaza, a avertizat, sâmbătă, generalul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, scopul fiind, potrivit acestuia, „reducerea riscurilor pentru forţele noastre în următoarele etape” ale conflictului.
De la atacul Hamas asupra teritoriului său, Israelul a promis să anihileze mişcarea islamistă, aflată la putere în Fâşia Gaza din iunie 2007.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News