Hamas spune că doreşte o „încetare completă a focului” cu Israelul, nu doar „un armistiţiu temporar”
Hamas vrea să negocieze o „încetare completă a focului” cu Israelul în Fâşia Gaza înainte de orice acord, nu doar un „armistiţiu temporar”, a declarat luni un înalt oficial al mişcării islamiste palestiniene. Un proiect de acord a fost întocmit de țările care s-au implicat în medierea conflictului - SUA, Egipt, Qatar -, iar acum se așteaptă răspunsul Hamas.
„Vorbim mai ales despre o încetare a focului completă şi totală şi nu despre un armistiţiu temporar”, a spus Taher al-Nounou, un înalt oficial Hamas, după o întâlnire la Paris la sfârşitul săptămânii trecute între oficiali americani, israelieni, qatarezi şi egipteni menită să identifice o soluţie care să pună capăt luptelor de pe teritoriul palestinian, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Odată ce luptele se opresc, „vor putea fi discutate restul detaliilor”, inclusiv eliberarea a aproximativ o sută de ostatici israelieni încă deţinuţi în Fâşia Gaza.
Un cadru pentru un armistiţiu în Gaza şi eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas urmează să fie transmis mişcării islamiste palestiniene, a anunţat prim-ministrul Qatarului, luni, la Washington, după întâlniri cu oficiali americani, israelieni şi egipteni.
Qatarul, alături de Egipt şi Statele Unite, a condus eforturile de mediere de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas, în urma unui atac fără precedent al mişcării palestiniene pe teritoriul israelian.
În total, 132 de ostatici sunt încă captivi pe teritoriul palestinian, dintre care se crede că 28 sunt morţi.
„Progrese notabile” s-au înregistrat săptămâna aceasta în timpul discuţiilor de la Paris, a declarat Mohammed bin Abdulrahmane Al-Thani, vorbind la un eveniment organizat de think tank-ul american Atlantic Council.
Acord pentru eliberarea ostaticilor
Prim-ministrul Qatarului a anunţat că întâlnirile cu directorul CIA William Burns şi cu înalţi oficiali de securitate israelieni şi egipteni au avut ca rezultat elaborarea unui cadru pentru un armistiţiu treptat, în care ar urma să fie eliberaţi mai întâi femeile şi copiii luaţi ostatici, iar ajutorul umanitar să intre în Fâşia Gaza asediată.
Diferitele părţi „speră să transmită Hamas această propunere şi să îl facă să se implice într-un mod pozitiv şi constructiv în acest proces”, a continuat el.
Mohammed bin Abdulrahmane Al-Thani a mai spus că Hamas a „cerut în mod clar” o „încetare permanentă a focului înainte de negocieri”, adăugând că propunerea actuală oar putea duce la o încetare permanentă a focului în viitor”.
Qatar, Egipt şi SUA au negociat un armistiţiu iniţial de o săptămână, care a permis eliberarea la sfârşitul lunii noiembrie a aproximativ o sută de ostatici în schimbul unor prizonieri palestinieni.
Qatarul, care găzduieşte cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu, găzduieşte şi biroul politic al Hamas şi este reşedinţa principală a liderului mişcării, Ismail Haniyeh.
Totodată, prim-ministrul Qatarului a avertizat că atacul cu dronă de duminică, pus pe seama grupărilor pro-iraniene şi care a ucis trei soldaţi americani în Iordania, ar putea agrava tensiunile regionale.
„Am avertizat încă din prima zi că acest război riscă să se extindă şi să se răspândească în regiune”, a spus el.
„Sper că nimic nu va submina eforturile noastre sau nu va pune în pericol procesul, dar cu siguranţă va avea un impact”.
Blinken: „Speranţă reală” privind o posibilă eliberare a ostaticilor
Secretarul de stat american Antony Blinken a vorbit luni despre o „speranţă reală” privind o posibilă eliberare în curând a ostaticilor încă deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, transmite AFP.
„Nu pot spune nimic mai mult, dar pot afirma că s-a realizat o muncă foarte importantă şi productivă şi că există o speranţă reală pentru viitor”, a spus Antony Blinken, întrebat în cadrul unei conferinţe de presă despre organizarea de la sfârşitul săptămânii, la Paris, a unor discuţii la care au participat oficiali americani, israelieni, egipteni şi qatarezi.
„Hamas va trebui să ia propriile decizii. Pot doar să vă spun că există o aliniere bună şi puternică între ţările implicate şi că aceasta este o propunere bună şi puternică”, a adăugat secretarul de stat american.
Şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit dimineaţă cu prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahmane Al-Thani, care a raportat „progrese notabile” în discuţiile de la Paris şi faptul că un cadru pentru un armistiţiu în Gaza şi eliberarea ostaticilor urmează să fie transmis mişcării islamiste palestiniene.
Guterres se întâlneşte cu principalii donatori ai UNRWA
Secretarul general al ONU îi va primi marţi, la New York, pe „principalii donatori” ai agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), după ce 12 angajaţi sunt acuzaţi că au fost implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie din Israel, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres.
„Personal, secretarul general este îngrozit de acuzaţiile aduse angajaţilor UNRWA”, le-a spus Stephane Dujarric jurnaliştilor.
Dar, a avertizat purtătorul de cuvânt, „mesajul său către donatori, în special către cei care şi-au suspendat contribuţiile, este să asigure cel puţin continuitatea operaţiunilor agenţiei, în contextul în care avem zeci de mii de angajaţi dedicaţi care lucrează în regiune”.
Antonio Guterres s-a întâlnit deja luni dimineaţă cu „reprezentantul permanent al SUA la Naţiunile Unite”, ambasadorul Linda Thomas-Greenfield, iar acesta va avea o întâlnire marţi după-amiază aici, la New York, cu principalii donatori ai UNRWA", conform sursei citate.
Secretarul general al ONU deja s-a „implicat pe lângă donatorii şi conducerea UNRWA, precum şi cu lideri regionali precum regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi”, cu care a vorbit luni.
În Fâşia Gaza asediată şi devastată, UNRWA, care oferă un ajutor vital civililor, are probleme după acuzaţiile de presupusă implicare a 12 angajaţi (din 30.000 de persoane în regiune) în atacul Hamas.
Un număr de 11 ţări - printre care SUA, Regatul Unit, Germania, Japonia, România - au suspendat finanţarea agenţiei, în pofida solicitării adresate de secretarul general Guterres în week-end pentru ca ajutorul să continue.
Uniunea Europeană a cerut luni UNRWA „să accepte ca un audit să fie efectuat de experţi independenţi aleşi de Comisia Europeană”.
Şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, a anulat o întâlnire programată miercuri cu comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, şi a cerut demisia acestuia.
„Orice angajat implicat într-un act de teroare va fi tras la răspundere, inclusiv prin urmărire penală”, a insistat Dujarric, dar, „în etapa actuală, perspectivele pentru UNRWA şi milioanele de oameni pe care îi ajută - nu doar în Gaza, ci şi în Ierusalimul de Est, Cisiordania, Iordania, Liban şi Siria - sunt foarte întunecate”.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News