Live

Hamas îi felicită pe talibani pentru „victorie”

Data publicării:
Yehya Sinwar, liderul mișcării Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza și considerată teroristă de Israel și alte state occidentale, i-a felicitat luni pe talibani pentru „victoria” lor, după ce aceştia au preluat din nou controlul în Afganistan, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Hamas „felicită mişcarea talibanilor şi pe conducătorii săi curajoşi pentru această victorie, care este încununarea îndelungatei sale lupte în aceşti ultimi 20 de ani”, arată Hamas într-un comunicat. În opinia Hamas, „victoria” talibanilor arată că „rezistenţa popoarelor, în fruntea cărora (se află) poporul palestinian în luptă, este menită victoriei”.

Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere din 2007 în Gaza şi legată de mişcarea Fraţii Musulmani, urează poporului şi liderilor afgani „să ajungă la unitate, stabilitate şi prosperitate”.

După două decenii de prezenţă militară occidentală, Afganistanul se află de duminică în mâinile talibanilor, care patrulează pe străzile din Kabul şi s-au instalat la palatul prezidenţial, după colapsul forţelor guvernamentale şi fuga din ţară a preşedintelui Ashraf Ghani.

Insurgenţii islamişti afgani au lansat în mai o ofensivă în toată ţara, după ce Statele Unite şi NATO au început retragerea forţelor lor din Afganistan.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul vrea să aibă „libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

Un cleric musulman din Gaza pune la îndoială rostul atacului Hamas asupra Israelului. Replica primită

Turcia dezminte că Hamas și-ar fi mutat biroul politic din Qatar pe teritoriul său

Cum a vrut un consilier al lui Netanyahu să influențeze opinia publică în legătură cu negocierile pentru eliberarea ostaticilor

Partenerii noștri