Live

Haiti cere SUA şi ONU să trimite trupe pentru securizarea unor locuri strategice (ministru)

Data actualizării: Data publicării:
Mulțimea înconjoară o mașină de poliție care transportă doi suspecți arestați în suburbia Petionville din Port au Prince. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul haitian a cerut Statelor Unite şi ONU să trimită trupe în Haiti pentru a ajuta la securizarea unor locuri strategice. Solicitarea vine după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise.

''După asasinarea preşedintelui, ne-am gândit că mercenarii ar putea distruge unele infrastructuri pentru a crea haos în ţară. În cadrul unei convorbiri telefonice cu secretarul de stat al SUA şi cu responsabili ai ONU am făcut această solicitare", a declarat Mathias Pierre, ministrul responsabil cu probleme electorale.

SUA au declarat că nu intenționează să ofere asistență militară ''în acest moment''. Deși nu vor oferi trupe, vor trimite experți FBI pentru a ajuta la anchetă, scrie BBC.

Consiliul de Securitate al ONU ar urma să aprobe un plan privind trimiterea trupelor internaționale în Haiti.

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin situat în capitala ţării, Port-au-Prince. În atac a fost grav rănită şi prima doamnă, Martine Moise.

Asasinatul a declanșat unele tulburări civile în Haiti, cea mai săracă națiune din America. Starea de urgență rămâne în vigoare în toată țara. Haiti, cea mai săracă țară din America, este o țară cu multe conflicte violente armate, iar recent s-au înregistrat mai multe proteste împotriva guvernării autoritare.

Moïse conducea prin decret de mai bine de un an, pentru că nu organizase alegeri, iar opoziția i-a cerut să demisioneze în ultimele luni. Premierul haitian a declarat pentru Associated Press că alegerile programate pentru acest an ar trebui să se desfășoare chiar și în acest context.

În ciuda asigurărilor sale că ordinea va fi instaurată, încă este confuzie cu privire la cine ar trebui să preia controlul, iar asta îi neliniștește pe haitieni. 

Citește și: GALERIE FOTO. Cine sunt presupușii asasini ai președintelui din Haiti: printre ei, doi americani și foști soldați columbieni. Primele fotografii

Grupul de comando responsabil de asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise era format din 26 de columbieni şi doi americani originari din Haiti, a declarat poliţia haitiană.

17 dintre ei au fost reținuți. Trei suspecți au fost uciși de poliție, iar alți opt sunt încă căutați.

Potrivit Euronews, se presupune că doi cetățeni americano-haitieni se numără printre cei 17 bărbați reținuți în ancheta privind asasinarea președintelui din Haiti Jovenel Moïse. Léon Charles, șeful poliției naționale din Haiti, a declarat că celelalte 15 persoane ar fi din Columbia, cel puțin șase dintre ei fiind foști militari, potrivit informațiilor primite de la guvernul columbian.

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri