Live

Guvernul Ucrainei cere ajutor hackerilor pentru misiuni de spionaj cibernetic împotriva trupelor ruse

Data actualizării: Data publicării:
Atac cibernetic. Foto: Getty Images

Guvernul Ucrainei solicită voluntari din rândul hackerilor pentru a ajuta la protejarea infrastructurii critice și pentru a face misiuni de spionaj cibernetic împotriva trupelor rusești, au spus pentru Reuters două persoane implicate în acest proiect.

Solicitările pentru voluntari au început să apară pe forumurile hackerilor joi dimineață, în timp ce mulți locuitori fugeau din capitala Kiev.

"Comunitatea cibernetică ucraineană! Este timpul să vă implicați în apărarea cibernetică a țării noastre", se arată în mesjaul prin care se cerea hackerilor și experților în securitate cibernetică să trimită o cerere prin Google docs, în care să specifice specialitățile lor, cum ar fi dezvoltarea de malware, și referințe profesionale.

Yegor Aushev, cofondator al unei companii de securitate cibernetică din Kiev, a declarat pentru Reuters că a postat mesajul la cererea unui înalt oficial al Ministerului Apărării, care l-a contactat joi. Firma lui Aushev, Cyber Unit Technologies, este cunoscută pentru colaborarea cu guvernul ucrainean în ceea ce privește apărarea infrastructurii critice.

O altă persoană direct implicată în acest proiect a confirmat că solicitarea a venit de la Ministerul Apărării joi dimineață.

Reprezentanții Ministerului ucrainean al Apărării nu au răspuns la o solicitare de comentarii. Un atașat al apărării de la ambasada Ucrainei la Washington a declarat că "nu poate confirma sau infirma informațiile de pe canalele Telegram", referindu-se la platforma de mesagerie mobilă, și a refuzat să facă alte comentarii.

Aushev a declarat că voluntarii vor fi împărțiți în unități cibernetice defensive și ofensive. Unitatea defensivă ar fi folosită pentru a apăra infrastructura, cum ar fi centralele electrice și sistemele de apă. Într-un atac cibernetic din 2015, atribuit pe scară largă hackerilor statului rus, 225.000 de ucraineni au rămas fără electricitate.

Unitatea ofensivă de voluntari pe care Aushev a declarat că o organizează ar ajuta armata ucraineană să desfășoare operațiuni de spionaj digital împotriva forțelor rusești invadatoare.

"Avem o armată în interiorul țării noastre", a declarat Aushev. "Trebuie să știm ce fac". Efortul de a construi o forță militară cibernetică vine târziu în joc, a recunoscut Aushev.

Contactat joi seara târziu în Ucraina, Aushev a declarat că a primit deja sute de candidați și că va începe verificarea pentru a se asigura că niciunul dintre ei nu este agent rus.

Ucraina a fost victima mai multor atacuri cibernetice în ultimele săptămâni, pentru care Kievul a acuzat Rusia, care a negat orice implicare.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri